Sorin Simon

Grecia: Procedurile de preschimbare a obligaţiunilor vor începe în august

criza din Grecia, datorii grecia, default, Grecia, obligatiuni

Creditorii privaţi ai Greciei vor accepta o pierdere de 21% în privinţa plasamentelor în obligaţiuni ale Greciei, parte a unei contribuţii de 37 de miliarde de euro la un pachet de ajutor financiar convenit de statele din zona euro la o reuniune săptămâna trecută.

„În zilele următoare, vor avea loc în colaborare cu Institutul pentru Finanţe Internaţionale discuţii care să contureze procedura exactă care va fi urmată, astfel încât investitorii în obligaţiuni ale Greciei să alegă una dintre cele patru opţiuni şi să se treacă la o preschimbare a obligaţiunilor. Această procedură va începe în august”, a spus secretarul de stat din Ministerul de Finanţe Filippos Sachinidis, pentru postul de televiziune Mega TV.

Institutul pentru Finanţe Internaţionale, organizaţie de lobby a sectorului bancar, a estimat o participare de circa 90% în programul derulat pe baze voluntare, care oferă băncilor posibilitatea de a preschimba instrumente financiare emise de statul elen cu obligaţiuni noi, cu maturitate de până la 30 de ani.

Oficialii vor să deruleze repede preschimbarea obligaţiunilor, pentru a reduce perioada în care Grecia s-ar afla în default parţial.

„Scopul este ca această preschimbare de obligaţiuni să dureze cât mai puţin posibil. Se pare că vom reuşi să asigurăm o participare satisfăcătoare pentru a derula schimbul”, a afirmat Sachinidis.

Grecia a anunţat, luni, că prima întâlnire de lucru pentru implementarea implicării sectorului privat în cadrul noului pachet de ajutor financiar extern va avea loc joi, la Atena.