Money.ro

„Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea 2”, lider în box office-ul românesc de weekend

box-office-1, Harry Potter, incasari, weekend

În capitolul final din seria „Harry Potter”, tensiunea urcă la cote nebănuite, culminând cu bătălia epică dintre Harry Potter şi cel mai mare duşman, Lordul Cap-de-mort. Lunga călătorie ia sfârşit cu dramatica încleştare între bine şi rău. După ce au distrus un Horcrux şi au aflat semnificaţia magicelor Talismane ale Morţii, Harry, Ron şi Hermione continuă căutarea celorlalte Horcruxuri, pentru a avea o şansă de a-l distruge pe Cap-de-mort. Însă, spre ghinionul lor, maleficul personaj reuşeşte să pună mâna pe Bagheta de Soc şi acum vrea cu orice preţ să atace Şcoala Hogwarts şi să pună stăpânire pe cele două lumi.

„Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea 2”, ultimul film al fenomenului mondial ce are la bază romanele lui J. K. Rowling, este şi cel mai spectaculos de până în prezent, oferind pentru prima oară spectatorilor o experienţă cinematografică unică, datorată înaltei tehnologii 3D şi IMAX 3D. Filmul este adus pe marile ecrane româneşti de MediaPro Distribution.

Pe poziţia a doua s-a clasat premiera „Omu’ de la Zoo”, care a avut încasări de 201.350 de lei şi 12.019 spectatori. Filmul „Omu’ de la Zoo”, de Frank Coraci, beneficiază de vocile actorilor Adam Sandler, Cher şi Sylvester Stallone. Animalele dintr-o grădină zoologică decid să încalce jurământul tăcerii pentru a-şi ajuta simpaticul îngrijitor să câştige inima femeii iubite. Adam Sandler dă voce unei maimuţe capucin, Cher, unei girafe, iar Sylvester Stallone, unui leu, în această comedie live action.

Pe locul al treilea s-a clasat „Profă rea, dar buuună/ Bad Teacher”, care a avut încasări de 153.595 de lei şi 8.967 de spectatori. Elizabeth Halsey (Cameron Diaz) este o profesoară pentru care pur şi simplu nu există nota 4. Vorbeşte urât, nu are scrupule şi este cam indecentă. Se îmbată, se droghează şi abia aşteaptă să se mărite cu un bărbat bogat, ca să poată să-şi ia adio de la slujba ei din gimnaziu. Când o părăseşte logodnicul, ea îşi pune în gând să-l cucerească pe profesorul suplinitor (Justin Timberlake), care, pe lângă faptul că e frumuşel, mai este şi bogat.

Pe poziţia a patra s-a clasat, weekendul trecut, filmul „Transformers 3/ Transformers: Dark of the Moon”, care a avut încasări de 151.259 de lei şi 7.259 de spectatori. Cu o acţiune desfăşurată pe fondul unui iminent dezastru nuclear, al treilea film din franciza „Transformers” este regizat de Michael Bay.

Locul al cincilea a fost ocupat de „Winnie de pluş/ Winnie the Pooh”, care a avut încasări de 50.441 de lei şi 3.439 de spectatori. Studiourile Walt Disney se întorc în Pădurea de 100 de acri cu „Winnie de Pluş”, o poveste plină de aventuri – cu Winnie şi prietenii săi Tigru, Iepure, Purceluş, Bufniţa, Kanga, Roo şi, nu în ultimul rând, Aiurel, care şi-a pierdut coada -, pentru a-i încânta pe copiii de pretutindeni.

În total, cinematografele au avut, în wekend, încasări de 1.154.818 lei şi 61.219 spectatori.

Ultimele Articole