Există semne de revigorare a consumului intern în România, iar absorbţia de fonduri europene începe să accelereze, spun într-un raport economiştii celui mai mare creditor american, Bank of America. În plus, exporturile i-au surprins pozitiv pe analişti, după un avans susţinut de 32% în primele cinci luni, iar cererea externă a rezistat în ciuda tensiunilor din zona euro.
În aceste condiţii, experţii Bank of America şi-au majorat prognoza de creştere pentru anul viitor la 3,5% de la 2,5%. Cea pentru acest an a fost menţinută la 1,5%. Veştile mai bune îi fac pe analiştii băncii americane să spună că greul a trecut pentru economia României. Restructurările din piaţa muncii se apropie de final, iar angajările vor lua avânt în lunile următoare. În plus, inflaţia va continua să scadă în lunile următoare şi ar putea reintra în intervalul ţintit de BNR până la sfârşitul anului.
Astfel, în următoarele luni, dinamica salarială reală va redeveni pozitivă pentru prima oară din 2009. Cu alte cuvinte, câştigurile vor depăşi rata inflaţiei. Bank of America anticipează că ţinta de deficit bugetar va fi atinsă cu uşurinţă în acest an, însă cea pentru 2012 ridică semne de întrebare din cauza anului electoral. În 2012, România ar fi trebuit să-şi reducă deficitul sub 3%, însă analiştii americani văd cifra mai degrabă în jurul a 3,5-4% din PIB. Bank of America consideră că România are o vulnerabilitate moderată la evenimente externe nefavorabile.