‘Zona euro, aşa cum este ea construită, n-are autoritate bugetară şi fiscală. Atât timp cât această putere nu va exista, piaţa va crede că poate câştiga”, a afirmat Soros.
”Ea are BCE (Banca Centrală Europeană). Dar puterea sa se limitează la rezolvarea problemelor referitoare la lichidităţi pentru a face pieţele mai fluide fără să atace problemele privind solvabilitatea statelor”, a continuat investitorul, în opinia căruia euroobligaţiunile sunt ”ultima soluţie”.
AFP aminteşte că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, au propus marţi instaurarea unui guvern economic pentru cele 17 state membre ale zonei euro. Dar ei consideră că integrarea europeană nu este încă destul de avansată pentru a permite crearea de euroobligaţiuni, destinate să se substituie bonurilor de trezorerie emise de către statele membre.
”Nicolas Sarkozy a avut dreptate spunând marţi că euroobligaţiunile trebuie avute în vedere la finalul procesului. Aceasta trebuie să fie ceva obiectiv. Pentru a ieşi din impas, ţările membre trebuie să se finanţeze la un cost rezonabil”, a estimat Soros. ”Apoi, problema va fi de a stabili o limită la împrumuturile diferitelor state”, a mai spus Soros.