Coroana Cehă este deja pregătită să ia locul francului elveţian, potrivit Bloomberg.
„Am obosit să ne mutăm în franc şi căutăm acum alternative, pe care piaţa le va testa în continuu. Croana Cehă şi alte valute forte est europene au potentialul să profite de această căutare“, a declarat Bob Noylen, director de investiţii la Record Plc (simbol bursier REC la Londra), care administrează active de peste 31 miliarde de dolari.
Coroana Cehă s-a apreciat cu 2,4% faţă de euro în acest an, pe măsură ce banca centrală cehă este tot mai tentată să crească rata dobânziii de referinţă. Moody’s a confirmat calificativul (rating-ul) A1, acordat Cehiei. A1 este al cincilea ca valoare pe scala Moody’s.
Criza datoriilor Europei şi încetinirea creşterii economice ar putea să îndrepte investitorii spre obligaţiunile de stat cehe, având în vedere că ratele mici ale dobânzilor şi stabilitatea monedei cehe fac din coroană „raiul de siguranţă“ al Europei emergente, potrivit unei analize a UniCredit, citate de Bloomberg.
Analiştii se tem că francul elveţian ar putea suferi de uzura statului său de valută de refugiu. Moneda Ţării Cantoanelor s-a apreciat cu 23% de la minimul din aprilie, până la un curs record de 1,00749 franci pe un euro. Or, la un „rai al siguranţei“, stabilitatea etse una dintre calităţile cele mai apreciate, căci aprecierile bruşte sunt de obicei urmate de deprecieri severe.
„Am cumpărat opţiuni pe francul eleveţian (instrumente derivate care mizează pe anumite valori a unor perechi valutare, n.r.) acum ceva vreme şi atunci eram cu ele departe de bani. Acum op’iunile respctive ne răsplăti cum se cuvine“, a spus Noyen într-un interviu, când francul se tranzacţiona la 1,03002 (franci pe euro).
Printre alte valute care ameninţă statutul francului elveţian, se mai numără „nordicele“: coroanele suedeză şi norvegiană.