Marian Manolache

Guvernul spaniol va aproba noi măsuri urgente antideficit

economie spania, pib spania, spania

Măsurile aprobate vineri urmează să fie prezentate spre adoptare în Congresul Deputaţilor, în cadrului unui plen extraordinar, în 23 august. Reformele pregătite urmează de altfel recomandările Băncii centrale europene, care a cerut noi paşi pentru reducerea deficitului şi a cumpărat în acelaşi timp din datoria de stat a Spaniei, care a suferit presiuni mai mari pe pieţe.

 

Potrivit noilor măsuri, guvernul are de gând să crească plăţile făcute de companiile mari în contul impozitului pentru societăţi, sperând să strângă 2,5 miliarde de euro în 2011 şi fără să afecteze companiile mici, care ar putea avea nevoie de lichidităţi.

 

De asemenea, odată cu o mai bună administrare a cheltuielilor din domeniul farmaceutic, guvernul vrea să economisească 2,4 miliarde de euro, mai ales prin prescrierea principiului activ al medicamentelor, şi nu al numelor propriu-zise ale acestora. Guvernanţii mai au de gând să reducă cu 15% preţul medicamentelor care se află de mai bine de zece ani pe pieţe şi încă nu dispun de corespondenţi generici.

 

Principalul obiectiv al acestor măsuri este reducerea deficitului, care s-a situat la 2,21% din PIB în primul semestru al anului 2011, cu o valoare de 24,13 miliarde de euro – o scădere de 18,9% în cursul anului. Datoria publică a Spaniei se ridică la 64% din PIB, mult sub datoria Germaniei, de exemplu (80% din PIB) sau a Italiei (peste 120% din PIB).