Dinu Patriciu: Cred că adversitatea politică nu trebuie să se transforme în duşmănie

Crin Antonescu, Dinu Patriciu, politică

În cadrul unei emisiuni la B1Tv, Patriciu a fost întrebat dacă se aşteaptă la o deteriorare a relaţiei cu Crin Antonescu. „Nu mă aşteptam la o deterioarare a relaţiilor, şi de altfel, uman, în ceea ce priveşte relaţia directă, cel puţin până la ultimul contact pe care l-am avut, acum câtăva vreme, ea era foarte bună. Nu ştiu care este atitudinea lui Crin, dar în ceea ce mă priveşte eu am crezut întotdeauna că adversitatea politică nu trebuie să se transforme în duşmănie. Am văzut prin alte părţi, prin alte culturi oponenţi politici care erau foarte buni prieteni – jucau golf împreună cu o plăcere”, a răspuns omul de afaceri liberali.

El a declarat, în cadrul emisiunii că nu mai este pasionat de politică. „Nu mă mai pasionează politica, fac afaceri”, a specificat el.

Patriciu a menţionat că, din 1990, în România nu a existat niciun partid cu adevărat liberal. „
Pentru că psihologia publică n-a permis dezvoltarea unui partid de dreapta, dar astăzi peste 60% dintre cetăţenii românii, punându-li-se întrebări specifice, au vederi de dreapta (.) Sunt oameni care ar constitui baza electorală a unui partid cu adevărat liberal. Toate au particula liberal în denumire, dar nu prea practică liberalismul, ba chiar se supără atunci când cineva e foarte ferm în a expune aceste idei”, a adăugat el.

Omul de afaceri liberal a precizat că, în privinţa programului economic al USL, nu a fost consultat. Întrebat dacă despre USL se poate spune că au un program economic, Patriciu a negat. „Nu. Dar nu numai ei n-au, să fim drepţi. Nu există astăzi în România un program coerent de dreapta care să pornească de la ideea creşterii economice rapide şi a unei libertăţi depline, a simplificării legislaţiei, a relaţiei cu administraţia, a unui stat puternic dar arbitru, nu a unui stat intervenţionist”, a explicat el.