Primarul din Baia Mare a declarat unui cotidian local că planurile sale de a demola casele a sute de romi care locuiesc în oraş fără acte vor demara până săptămâna viitoare „cel târziu”, arată Amnesty International într-un comunicat. Familiile rome spun însă că nu au fost înştiinţate oficial despre aceste planuri, adaugă organizaţia.
„Încă o dată, autorităţile române practică o discriminare pe faţă la adresa membrilor comunităţii rome”, a declarat Jezerca Tigani, director-adjunct pentru Europa la Amnesty International. „A evacua oameni care nu au o adresă înregistrată în Baia Mare este o măsură punitivă, care îi vizează în mod deliberat pe cei care nu au rezidenţă oficială. Primarul din Baia Mare trebuie să oprească imediat aceste planuri”, cere Amnesty International.
„Când autorităţile evacuează comunităţi de romi împotriva voinţei acestora, fără o consultare adecvată, o notificare sau oferirea unor alternative de cazare, încalcă tratatele internaţionale pe care le-a semnat guvernul român”, a avertizat reprezentanta Amnesty International.
Evacuările planificate de autorităţile de la Baia Mare vor afecta oamenii care trăiesc în suburbiile Craica, Pirita, Ferneziu şi Horea, care vor fi trimişi înapoi în localităţile de origine şi nu vor fi lăsaţi să se mai întoarcă în oraş. Deşi cei care sunt ameninţaţi de aceste evacuări trăiesc în adăposturi improvizate, în condiţii precare, ei spun că vor să rămână acolo, pentru că nu au unde să meargă, notează Amnesty. „Nu avem un sistem de scurgere şi când plouă, apa pătrunde în case. Dar nu vrem să ne mutăm, vrem să ne îmbunătăţim casele de aici”, a declarat pentru Amnesty International un bărbat din Ferneziu.
„A evacua aceşti oameni şi a-i alunga din zonă încalcă dreptul lor de a trăi în locul pe care şi-l aleg”, comentează Amnesty International. „Autorităţile din Baia Mare trebuie să înceapă un dialog cu aceste familii cât mai curând posibil şi trebuie să le furnizeze o alternativă adecvată de cazare”, spune directoarea de la Amnesty International.
Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului aminteşte că este a doua încercare a autorităţilor locale din Baia Mare de a-i evacua pe romi. În iulie anul trecut, viceprimarul de atunci anunţase un plan de demolare a caselor în care locuiau aproape 200 de familii rome, care îşi făcuseră o tabără ilegală în zona Craica. Viceprimarul a dat însă înapoi după critici primite în ţară şi la nivel internaţional.
O femeie romă s-a plâns Amnesty International că i-a ars casa şi Primăria i-a promis că îi va pune la dispoziţie un adăpost la faţa locului până când va reuşi să-şi reconstruiască locuinţa. „Dar am zece copii şi nu am bani”, a precizat femeia.
Amnesty notează că în România trăiesc aproape două milioane de romi, reprezentând aproape o zecime din populaţie. Potrivit statisticilor guvernamentale, 75% trăiesc în sărăcie, comparativ cu 24% – proporţia românilor în general care trăiesc în sărăcie. Romii foarte rar deţin terenuri şi sunt dezavantajaţi de lipsa unor locuinţe sociale într-o ţară unde 97% din locuinţe sunt private, menţionează AI.
Deşi romii trăiesc în structuri permanente, autorităţile consideră multe dintre aşezările romilor ca „neoficiale” sau „ilegale”, iar locatarii nu au documente care să le dovedească dreptul de proprietate, ceea ce îi face vulnerabili la evacuări, explică Amnesty. În prezent, notează organizaţia, legile române nu îi protejează pe aceşti oameni de evacuări forţate.
Amnesty International aminteşte că împreună cu alte ONG-uri a prezentat o serie de cazuri în care comunităţile de romi au fost evacuate forţat şi strămutate într-un mod care a creat sau a antrenat segregarea.
Tot la Baia Mare a fost ridicat un zid în jurul unui cartier de romi, sub pretextul de a-i proteja de traficul de pe şoseaua din apropiere, iar presa străină a scris luna trecută despre controversa stârnită de acest zid cu o lungime de 100 de metri, care, potrivit locuitorilor din cartier, nu se justifică. Ei au acuzat autorităţile că vor să acundă sărăcia şi vor să-i ţină „ca la închisoare”.
Publicaţia electronică eMaramures.ro a scris la 23 august că autorităţile băimărene au luat în vizor aproximativ 100 de familii de romi, care s-au aciuat în ultimii ani în municipiu, dar care nu figurează în acte ca având domiciliul local. Oficialii Primăriei susţin că şederea acestora în oraş este ilegală şi că, cel târziu de săptămâna viitoare, va începe evacuarea în toate zonele în care se ştie despre existenţa acestor „rezidenti” nedoriţi. Primarul Cătălin Cherecheş a declarat pentru eMaramures.ro că măsura este luată, pentru că numărul romilor care se stabilesc fără drept în Baia Mare a devenit alarmant de mare. Coşmeliile din chirpici şi carton în care se adăpostesc în prezent aceste familii şi care au fost ridicate ilegal pe teritoriul municipiului vor fi şi ele demolate pentru a elimina riscul că alţi romi să le repopuleze, a spus primarul. „Cel târziu săptămâna viitoare vom demara acţiunea de eliminare a celor de pe Craica, de pe Pirita, din Ferneziu, chiar de pe Horea, care nu sunt din Baia Mare şi locuiesc ilegal în municipiul nostru. Numărul e de ordinul sutelor. Dacă noi ne asumăm acest cost social al pungilor de sărăcie – mulţi romi sau persoane defavorizate care primesc ajutoare – nu cred că mai trebuie să îi primim şi pe cei din afară orasului”, a declarat pentru eMaramures.ro primarul Cătălin Cherecheş. Potrivit procedurilor pentru astfel de situaţii, Primăria Baia Mare va trimite o comunicare spre autorităţile locale de unde provin aceşti romi, prin care sunt înştiinţate că un anumit număr de persoane vor fi trimise în comunităţile din care provin. Edilul a arătat că imediat după evacuare se va proceda la distrugerea construcţiilor improvizate.