Money.ro

Bursa de la Bucureşti a închis incert şedinţa de marţi

BET, Bursa de Valori Bucureşti, BVB, cresteri, indici, sedinta de tranzactionare, SIF

Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 58,62 milioane lei (13,88 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 8,04 milioane lei, cotaţia lor scăzând cu 2,09%, la 0,4503 lei/acţiune.

 

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,13%, până la 4.727,06 puncte, iar indicele compozit BET-C a câştigat 0,16%, ajungând la 2.867,52 puncte.

 

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 1,21%, până la 18.101,67 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,27%, la 9.451,61 puncte.

 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,06%, până la 426 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 0,57%, ajungând la 657,96 puncte.

Ultimele Articole