Cristian Bizau

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Piețele împinse pe minus de neglijența unei singure bănci. Numele: Goldman Sachs

Bursa de Valori Bucureşti, BVB, dow jones, indici bursieri, rata somajului

Valoarea Goldman Sachs a scăzut aseară cu 3,5% la Bursa din New York, după ce Federal Reserve a spus că acolo, în cazul administrării ipotecilor imobiliare, a fost vorba de „un model de rea practică şi de neglijenţă“.

Indicele Dow Jones a închis la -1%, cum făcuse și indicele german DAX. Francezii s-au lăsat ceva mai emoționați de  cifrele bune despre industria prelucrătoare din SUA, dar astăzi perspectivele futures sunt mai toate pesimiste.

 

Analiștii se așteaptă la o evoluție care să stabilizeze scăderea la niveluri beningne. „Ne așteptăm la o deschidere ușor negativă și, ulterior, la o evoluție stabilă a pieţei“ spune Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest.

 

La ora 15:30, în SUA vor fi anunţate date cu privire la evoluţia şomajului în luna august, „ceea ce va genera probabil o volatilitate ridicată pe pieţele valutare şi de acţiuni. Perspectiva asupra datelor ce urmează să fie anunţate este uşor negativă, aşa că, într-o primă fază, am putea să vedem o scădere a dolarului şi a pieţelor de acţiuni în minutele imediat următoare anunţului“, crede Iulian Panait.

Ulterior însă, „pieţele s-ar putea focaliza asupra ideei că o economie SUA în creştere foarte lentă ar putea determina FED să menţină sau să amplifice stimulii monetari şi, în acest caz, scăderea burselor nu va fi amplă ci chiar ar putea fi inversată până la finalul zilei“, a conchis preşedintele  KTD Invest

 

DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod sepecial evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Ultimele Articole