Sorin Simon

China i-ar fi oferit arme lui Gaddafi în iulie

armament, arme, China, gaddafi, ONU

Citând documente aflate în posesia sa, ziarul afirmă că mai multe companii chineze de armament controlate de stat au fost dispuse, la sfârşitul lunii iulie, să vândă arme şi muniţii regimului Gaddafi, în valoare de cel puţin 200 de milioane de dolari, încălcând sancţiunile ONU.

Omar Hariri, însărcinat cu afaceri militare în Consiliul Naţional de Tranziţie, a examinat documentele şi a conchis că acestea explică prezenţa de noi arme pe teren.

Documentele au fost descoperite într-un depozit de deşeuri din cartierul Bab Akkarah, din Tripoli, unde locuiesc mai mulţi susţinători ai fostului regim.
Consilieri militari de rang înalt ai fostului lider libian ar fi mers la Beijing la mijlocul lunii iulie, pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai companiilor China North Industries Corp. (Norinco), China National Precision Machinery Import & Export Corp. (CPMIC) şi China XinXing Import & Export Corp.- Firmele chineze au oferit tot stocul de arme de care dispuneau şi au propus fabricarea altora, dacă era necesar.

Chinezii au insistat asupra necesităţii de a menţine discreţia şi au recomandat ca toate „contractele să fie încheiate cu Algeria şi Africa de Sud, ţări cu care China a mai lucrat”, se arată în documente.

Ultimele Articole