Anterior, în această clădire şi-a avut sediul Rompetrol. Construită pe zece niveluri, clădirea din Calea Victoriei va fi utilizată exclusiv de MedLife. La primele etaje ale clădirii urmează să se deschidă o clinică de Medicina Muncii, cea mai mare de acest gen din Bucureşti şi din ţară, care va deservi clienții din zona centrală a Capitalei, dar și din zonele de proximintate. Celelalte etaje sunt destinate birourilor administrative
În această zonă, nivelul mediu al chiriei este de 19 euro/mp, ceea ce înseamnă că anual, compania va plăti în jur de 684.000 de euro.
MedLife activează pe piața din România din 1996 şi își desfășoară activitatea în nouă hyperclinici din București, Timișoara, Brașov și Arad, opt laboratoare proprii de analize, 28 de centre medicale generaliste în București și în țară, şapte centre cu specializare unică și în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată țara.