„Din perspectiva numărului de unităţi teritoriale, dar şi a numărului de instituţii de credit la 100.000 de locuitori, sistemul bancar din România continuă să se situeze sub media europeană”, se precizează în „Raportul asupra stabilităţii financiare”, publicat de BNR.
Totodată, gradul de intermediere financiară, calculat pe baza ponderii activelor, creditelor şi a depozitelor în PIB a băncilor care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, continuă sa se situeze mult sub media UE şi chiar sub valorile înregistrate de celelalte noi state membre.
Băncile cu capital austriac continuă să deţină în activul agregat cea mai mare cotă de piaţă (38,8%), fiind urmate de cele cu capital grecesc (15,5%), pe parcursul anului 2010 şi în primul semestru al anului 2011, similar anului 2009. Capitalul grecesc rămâne majoritar (30%) în rândul băncilor cu capital străin, situat însă pe un trend descrescător. Acelaşi trend este urmat şi de reprezentantele capitalului austriac (21%) şi francez (4,3%).
BNR precizează că ponderea capitalului olandez în total capital străin a înregistrat o creştere semnificativă pe parcursul anului 2010 (până la 15%), datorită suplimentărilor efectuate cu ocazia înfiinţării în luna mai 2010 a filialei GE GarantiBank S.A. În anul 2010, singura modificare în structura sistemului bancar românesc a constat în înfiinţarea, în luna mai, a GE Garanti Bank SA şi preluarea de către aceasta, prin transfer, a întregii activităţi a sucursalei din România a GarantiBank International N.V.