La oţelăriile din Stocksbridge, în South Yorkshire (între Sheffield şi Manchester), este o linişte stranie. Furnalele de aici nu sunt dintre cele care scuipă foc şi detunături – sunt mici, dintre cele care folosesc arcul electric în vid ca să topească metalul. Lingourile de dimensiunea unor butoaie de bere, realizate din deşeuri la uzinele‑soră din apropiere de Sheffield, sunt curăţate, sudate de un braţ şi introduse în furnal. Topirea picătură cu picătură durează 12–14 ore, îndepărtează impurităţile şi întăreşte aliajul. Odată răcite şi testate, blocurile de oţel sunt gata de utilizare în industria aerospaţială sau la foraje petroliere, unde caracteristicile speciale ale aliajului sunt la mare preţ.
Oţelăriile făceau parte nu de mult din Corus, o firmă anglo‑olandeză, iar înainte din British Steel. Acum sunt proprietatea Tata Steel, ce aparţine unui conglomerat indian care mai produce automobile, chimicale şi ceai. Tata Steel a plătit 12 miliarde de dolari pentru Corus în 2007, după o licitaţie cât un război cu CSN, un rival brazilian. Anul următor, Tata Motors a cumpărat Jaguar Land Rover (JLR) pentru 2,3 miliarde de dolari. O achiziţie ce pare deja foarte perspicace: luna aceasta, Land Rover a lansat Evoque, un mini‑SUV ce a atras deja 20.000 de comenzi încă dinainte să fie pus în vânzare.
Tata UK este în prezent cel mai mare producător industrial din Regatul Unit, cu aproape 40.000 de lucrători – puţin înaintea celor de la British Aerospace. Adăugaţi firmele de servicii şi consultanţă ale Tata, şi statele de plată cuprind 45.000 de oameni. Prezenţa concernului aici face parte dintr‑o tendinţă mondială ce se amplifică. Marea Britanie este a doua, după Statele Unite ale Americii, ca destinaţie pentru investiţiile firmelor din ţările emergente, multe dintre ele din India.
Imperiul contraatacă. Cu aproape patru secole în urmă, capitalul britanic a început să circule spre subcontinentul asiatic, creând Compania Indiilor de Est şi punând temeliile imperiului britanic. Acum, capitalul circulă în cealaltă direcţie. În ultimii zece ani, grupul Tata – care acoperă domenii ce merg de la oţel până la inginerie, chimie, telecomunicaţii şi ceai – a cheltuit 15 miliarde de dolari pentru a cumpăra mai multe firme britanice faimoase: producătorul de ceaiuri Tetley, Corus şi JLR, producător a două dintre maşinile ce reprezintă chintesenţa britanică în domeniu, sau Brunner Mond, unul dintre fondatorii a ceea ce a fost (până l‑a ajuns destinul tuturor imperiilor) grupul Imperial Chemical Industries.
Vechea hartă imperială are o influenţă puternică în aceste decizii de afaceri. Pankaj Ghemawat, autorul unei cărţi despre globalizare apărute recent, crede că imperiul spaniol, cel portughez şi cel britanic vor renaşte prin intermediul acestor noi legături economice. Deocamdată, Marea Britanie pare să fie cea mai atractivă, chiar şi pentru firme din afara spaţiului tradiţional al subcontinentului asiatic – Cemex din Mexic a cumpărat grupul britanic RMC în 2004, Shaviriya Steel Industries din Thailanda a preluat şi redeschis o oţelărie din nord‑estul insulei la începutul anului, iar Compania Naţională Petrolieră din Coreea de Sud a achiziţionat, tot anul acesta, Dana Petroleum din Aberdeen. Potrivit Băncii Mondiale, între 2000 şi 2010, Marea Britanie a fost destinaţia a 129 de miliarde de dolari din achiziţii realizate de firme din pieţele emergente. Doar America a recepţionat mai mulţi bani (193 de miliarde), dar, dacă raportăm la dimensiunea economiei celor două ţări, Regatul Unit a încasat de patru ori mai mult decât SUA. Citește articolul pe MONEY EXPRESS
