Gabriel Banica

Veşti bune pentru angajaţii din privat: Salariile au crescut şi vor mai creşte

bonusuri, creşteri salariale, salarii

Companiile cu capital privat din România au depăşit faza de conservare a resurselor financiare din perioada de criză, motiv pentru care au majorat salariile mai mult decât anul trecut, se arată în studiul salarial şi de beneficii PayWell realizat de PwC România. Cu toate acestea, creşterile sunt la aproximativ acelaşi nivel cu rata inflaţiei. Astfel, potrivit studiului, anul acesta creşterea medie a salariilor din mediul privat a fost de 5,1%, peste cea realizată în 2010 (4,3%) dar sub estimările realizate de companii la începutul anului (6,8%).

 

Potrivit rezultatelor studiului, aproape jumătate dintre companiile participante au efectuat deja creşteri salariale, în vreme ce o treime intenţionează să efectueze creşteri salariale în perioada de timp rămasă până la sfârşitul anului. În schimb, 23% dintre companiile participante fie nu intenţionează să majoreze salariile, fie nu au luat încă nicio decizie în acest sens. “Creşterea salarială medie efectuată anul acesta se va situa cel mai probabil la acelaşi nivel cu rata inflaţiei. Se remarcă faptul că sectoarele în care funcţionează contracte colective de muncă ce leagă evoluţia salarială de nivelul inflaţiei în anul anterior, aşa cum sunt sectorul industrial şi cel de producţie auto, au fost cele care au oferit şi cele mai mari creşteri salariale în 2011”, a declarat Peter de Ruiter, Partener, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

 

Printre domeniile în care s-au raportat cele mai semnificative majorări salariale medii se numără sectorul auto ( 8,9%) şi producţia industrială (7,2%), în vreme ce în retail creşterea medie a salariilor a fost de doar 2,4%, iar în sectorul bancar de 2,9%. „Sectoarele care au traversat cel mai bine criza economică, în general cele care aveau legătură cu exporturile (producţia industrială şi auto), au înregistrat şi o dinamică salarială peste medie, în vreme ce domeniile aflate în strânsă legătură cu evoluţiile pieţei interne (retailul sau sectorul bancar) au raportat creşteri salariale modeste, sub nivelul prognozat al inflaţiei ”, explică Peter de Ruiter.

 

În ceea ce priveşte plăţile extra-salariale, analiza PwC indică faptul că 66% dintre companiile din România acordă prime fixe (independente de performanţa organizaţiei şi/sau de performanţa individuală), mai puţine decât anul trecut. Acestea sunt acordate în principal cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Paştelui şi a sezonului vacanţelor.

 

Bonusurile de performanţă sunt oferite, în general, managementului. În 2011, companiile şi-au fixat ca ţintă de plată variabilă aproximativ doua salarii lunare, iar cuantumul efectiv acordat s-a ridicat la un salariu şi jumătate, mai mult decât în 2010, atunci când plăţile variabile s-au ridicat la doar un salariu lunar.

 

Pentru anul viitor, aproximativ 60% dintre companiile participante la studiul PayWell au bugetat creşteri salariale, procentul mediu fiind de 6,8%.

 

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2011 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a peste 150 de companii din 9 sectoare economice diferite.

 

Ultimele Articole