„A fost un vot unanim pentru a doua revizuire a acordului”, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
La precedenta evaluare a acordului FMI a decis ca România să poată trage o tranşă cu o valoare identică (480 milioane euro), până în prezent fondurile puse la dispoziţia autorităţilor române, în caz de urgenţă, însumând peste un miliard de euro.
În luna martie, autorităţile de la Bucureşti au decis să prelungească înţelegerea cu FMI, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Atunci, FMI a pus la dispoziţia României o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).
Noul acord cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.