Secţiunea 3C a autostrăzii Transilvania este cea la care americanii de la Bechtel au muncit în paralel cu 2B, unicul tronson de 54 km din autostradă pe care se circulă, între Gilău şi Câmpia Turzii. Secţiunea 3C, între Suplacu de Barcău şi Borş, are o lungime de 64 km. Potrivit acordului iniţial cu firma americană Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, acest segment ar fi trebuit să fie finalizat încă de anul trecut. Lucrările la secţiunea Suplacu de Barcău-Borş au început în acelaşi an cu cele la secţiunea Câmpia Turzii-Gilău. Potrivit ultimelor estimări, lucrările au fost realizate în propoţie de 40%.
Lucrările au fost însă întârziate, fiecare parte (Bechtel şi Ministerul Transporturilor) acuzându-se reciproc. Contractul cu Bechtel a fost renegociat zilele trecute, iar noul contract prevede continuarea lucrărilor, la preţuri mai mici, pentru tronsoanele la care Bechtel a încept deja luctrările, respectiv Suplacu de Barcău-Borş şi Câmpia Turzii Cluj Vest.
Lucrările de pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borş au fost parţial abandonate şi, potrivit unui film postat de unul dintre utilizatorii forumului de infrastructură skyscrapercity.com, se degradează pe zi ce trece.
Sursa video: Youtube, Eurocopter, skyscrapercity