Sorin Simon

Ariton vrea să-i convingă pe chinezi să investească în energie

China, chinezi, energie, investitori, ion-ariton, ministru, România

Subiectele care vor fi abordate privesc stadiul colaborării economice şi comerciale bilaterale între România şi Republica Populară Chineză de la sesiunea anterioară a Comisiei mixte şi până în prezent, precum şi rezultatele obţinute. De asemenea, vor fi prezentate oportunităţile intensificării investiţiilor reciproce şi a cooperării tehnice dintre cele două ţări şi încurajarea firmelor să iniţieze proiecte de colaborare avantajoase în domeniile energetic, infrastructurii etc.

„În cadrul vizitei oficiale pe care delegaţia condusă de ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, o va desfăşura în China, vor avea loc întâlniri cu companiile chineze interesate de proiectele majore din domeniul energetic şi infrastructurii din România. Astfel, Ministrul Ion Ariton are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor China Huadian Engineering, Sinohydro şi China Nuclear Power Engineering Co, Ltd.”, se arată într-un comunicat al ministerului.

În aprilie 2011, a avut loc, la Bucureşti, vizita delegaţiei oficiale chineze conduse de Li Changchun, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez. În august 2011, a avut loc vizita de lucru în China a prim ministrului României, Emil Boc. În cadrul convorbirilor dintre prim ministrul Emil Boc şi premierul Wen Jiabao, partea română a prezentat cinci proiecte de dezvoltare majore româneşti, proiecte care au atras interesul companiilor chineze de a se implica activ în realizarea lor.
China Huadian Engineering Co. Ltd. (CHEC) face parte din Grupul China Huadian Corporation, având un rol important pentru dezvoltarea ingineriei şi tehnologiei industriale. La sfârşitul anului 2009, CHEC a fost numită întreprindere de excepţie de către Asociaţia din Industria de Energie Electrică din China, având un capital de 9,9 miliarde RMB (renminbi, n.r.) şi vânzări anuale de nouă miliarde RMB, cu o creştere anuală medie de 20%. Deţine peste 186 de brevete proprii şi a primit medalia de „întreprindere de tehnologie avansată”, 9 ani la rând.

Sinohydro este una dintre principalele companii chineze de stat, cu activitate in domeniul construcţiilor, în special în cele hidroenergetice cu operaţiuni în peste 50 de ţări. În luna august 2011, ministrul Ion Ariton s-a întâlnit la Beijing şi în septembrie la Bucureşti cu reprezentanţii Sinohydro, care au reconfirmat interesul companiei chineze de a se implica în realizarea proiectului hidrocentrala prin acumulare şi pompare de la Tarniţa-Lăpuşteşti.

Grupul Sinohzdro fost unul din principalii contractori ai hidrocentralei „Three Gorges”, cea mai mare hidrocentrală din lume, cu 14 unităţi de generatoare hidroenergetice.
China Nuclear Power Engineering Co, Ltd (CNPEC), membră a China Guandong Nuclear Power Group, a fost înfiinţată la 20 februarie 2004, fiind una dintre cele mai importante companii chineze din domeniul energiei nucleare. Este prima companie specializată în managementul proiectelor energiei nucleare din China. Compania chineză este interesată să participe la realizarea proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

În acest scop, până în prezent, s-au desfăşurat mai multe runde de discuţii, la Beijing, în luna mai 2011 cu MECMA şi Nuclearelectrica, iar la începutul lunii iulie 2011 la Bucureşti.

Ultimele Articole