Sorin Simon

A început Recensământul populaţiei şi al locuinţelor

locuințe, populatia Romaniei, populatie romania, recensamant, România

Cei care nu vor răspunde întrebărilor vor  fi amendaţi cu până la 5 mii de lei.

Peste 100.000 de recenzori vor merge, începând, din casă în casă cu formulare speciale, pentru a vedea câţi români mai sunt în România, câţi au plecat din ţară,  câţi au un serviciu, câţi sunt şomeri sau pensionari, elevi sau studenţi, ce venituri şi ce pregătire au.

Riscul ca informatiile personale pe care le oferim recenzorilor sa fie instrainate este, practic, zero, ne asigura reprezentantii INS, pentru ca legea protejeaza astfel de date.

Recenzorii care comit abateri sunt amendati cu pana la 5000 lei, iar cei care refuza recensamantul risca o amenda intre 1400 si 4500 lei. Primele date ale recensământului, considerat de autorităţi cel mai mare şi mai complex de până acum, vor fi date publicităţii în luna ianuarie 2012, iar restul, până la sfârşitul anului 2013. Potrivit recensâmântului din martie 2002, populaţia României era de 21, 6 milioane de persoane. Tot atunci am aflat că aproape 87 la sută din populaţie este ortodoxă, iar 5 la sută romano-catolică. Densitatea locuitorilor era de 91 de oameni pe kilometru pătrat. Tot recensământul de acum 8 ani a scos la
iveală faptul că femeile erau mai multe, cu peste o jumătate de milion, decât bărbaţii. În România s-au făcut până acum 12 recensăminte naţionale. Primul a fost în anul 1838.

Alte recensăminte au avut loc în  1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977 și 1992.  Dar există date aproximative despre evoluţia populaţiei începând din primii ani ai statului român modern (Principatele Unite). Corelând toate aceste informaţii, evoluţia populaţiei în ultimii 150 de ani arată în felul următor:

1860 4,1 milioane (Principatele Unite)
1899 5,9 milioane
1912 7,2 milioane
1930 18 milioane (România Mare)
1941 16,1 milioane (teritorii pierdute)
1948 15,8 milioane
1956 17,5 milioane
1966 19,1 milioane
1977 21,5 milioane
1992 22,8 milioane
2002 21,6 milioane

Alte date istorice semnificative. În 1930 80% din populaţie trăia la ţară şi avea ca ocupaţie agricultura. În 1966 au fost interzise avorturile şi rata natalităţii a crescut de la 14,3% la 27,4% pentru o scurtă perioadă de timp. În anii 80 rata natalităţii oscila în jurul a 16%. În 2002 rata natalităţii scăzuse sub 10%.

Ultimele Articole