Money.ro

Boagiu: Despre introducerea taxelor pe autostrăzi se va discuta după 2013

autostrazi, Boagiu, taxe

„Vor fi introduse taxe în momentul în care autostrăzile vor fi finalizate. Discutăm din 2013 încolo. Până atunci, nu are rost să punem în discuţie acest subiect”, a declarat Anca Boagiu.

 

Ministrul Transporturilor a afirmat că lucrările care se execută în prezent la infrastructură „au pus în mişcare economia României”.

 

„Practic, astăzi se întâmplă ceea ce de foarte multă vreme aşteptăm cu toţii, ca autostrăzile să coboare de pe hârtie în teren. Sunt primele patru loturi de autostrăzi (n.r. Nădlac-Arad, loturile I şi II, Timişoara-Lugoj şi Orăştie-Sibiu) pe care au pornit deja lucrările, care vor crea 3.000 de locuri de muncă, iar 200 de milioane de lei vor fi cheltuiţi pe materiale de construcţii”, a spus Anca Boagiu, care a precizat că în judeţul Arad se derulează proiecte de infrastructură care însumează 1,2 miliarde de euro.

 

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, şi premierul Emil Boc au fost prezenţi, joi, la Arad, la deschiderea oficială a şantierului tronsonului de autostradă Nădlac-Arad.