Sorin Simon

Fostul director al Goldman Sachs, săltat de FBI

fraudă, informaţii confidenţiale, proces, Raj Rajaratnam

Potrivit unor surse citate de Reuters, judecătorii l-ar fi acuzat pe Rajat Gupta de conspirație într-un caz legat de procesul deschis împotriva magnatului Raj Rajaratnam, la începutul acestui an. Fondator al fondului de investiții Galleon Group, Rajaratnam a fost condamnat deja în luna mai de Curtea Federală din New York la 11 ani de închisoare, pe motiv că a folosit informații confidențiale pentru a obține profituri din diverse afaceri.

 

Conform unor înregistrări telefonice, Gupta i-ar fi furnizat lui Rajaratnamb unele informații confidențiale, pe care acesta din urmă le-a folosind în vederea obținerii unor profituri ilegale estimate la 17 milioane de dolari. Avocatul fostului director Goldman Sachs, nu a vrut să facă o declarație clară cu privire la acuzațiile aduse de procurori clientului său. A spus însă că acuzațiile aduse lui Gupta sunt nefondate. „Orice speculații potrivit cărora Gupta a fost implicat în orice activități ilegale sunt lipsite de temei. Faptele demonstreayă că Rajat Gupta este nevinovat și că a acționat întotdeauna cui onestitate și integritate. Nu a vândut titluri, nu l-a ajutat pe Rajaratnam să facă aceste schimburi și nici nu a făcut parte din vreo înțelegere de schimb reciproc”, a declarat, citat de Reuters, avocatul lui Gupta.

 

În vârstă de 62 de ani, Gupta, a lucrat timp de 34 de ani în cadrul companiei de consultanță McKinsey, iar în 2006 a dobândit un loc în boardul Goldman Sachs.