Money.ro

De câți bani au nevoie „mamele” băncilor din România

banci grecesti, Millennium, RBS, UniCredit

Erste Bank s-a grăbit să se laude că nu ar avea nevoie decât de 59 milioane de euro, potrivit datelor rezultate de testul de stress efectuat astă vară de Autoritatea bancară Europeană (EBA), pentru a face față rigorilor de adecvare de capital impuse până la 30 iunie anul următor.

Băncile cu filiale în România ar acoperi, astfel, mai puțin de 6% din totalul capitalului necesar băncilor europene, de 106 miliarde euro, dar cifrele se pot schimba în funcție de rezultatele până la sfârșitul anului.

Până aseară, Societe Generale încă mai susținea că nu ar avea nevoie de bani. Frederic Oudea, directorul general (CEO) al băncii spunea că „dacă vreodată vom avea nevoie de bani, și mă îndoiesc că așa va fi, vom apela la acționari și în nici un caz nu la banul public“, potrivit Bloomberg. Între timp Banca Franței a dat publicității estimarea potrivit căreia cele patru mari bănci franceze au nevoie de circa 10 mld. euro.

Cât privește Millennium BCP, oficialii săi au recunoscut că ar putea apela la fondurile puse la dispoziție Portugaliei de către UE și FMI, în comformitate cu programul de sprijin de 78 mld. euro deja stabilit cu UE și FMI, transmite AFP. „Nu  este nici o rușine să facem apel la aceste fonduri, a declarat Carlos Santos Ferreira, președintele BCP, adăugând că acest lucru ar aduce o anumită liniște instituțiilor financiare portugheze.

Planul internațional de salvare de 78 de miliarde de euro, convenit de Portugalia cu FMI și UE, prevede un capitol de 12 mld. euro pentru eventuala recapitalizare a sistemului financiar. Până acum băncile portugheze au evitat să lase statul să le devină acționar.

 

Ceea ce nu este cazul bancilor grecești care operează în România și a căror situație este mai complicată inclusiv din această cauză. Băncile din Grecia au pierdut, teoretic, 44 de miliarde de euro, din cauza ștergerii datoriilor obligatare ale statului Grec.

Reprezentanții celorlalte „bănci mamă“ ale băncilor românești au dat declarații liniștitoare, care însă pot deveni irelevante peste noapte.

La sfârșitul reuniunii liderilor europeni de noaptea trecută, aceștia au decis să ceară băncilor să-și consolideze fondurile proprii , care trebuie să ajungă la 9% din activele ponderate din puncte de vedere al riscului. Testul de stress realizat în vară de Autoriatea Bancară Europeană a luat în calcul un prag de 5%, iar potrivit reglementărilor internaţionale Basel III, băncile ar trebui să ajungă la un nivel de 7% până în 2019.