Money.ro

Declin puternic pe bursele europene din cauza referendumului din Grecia

burse europene, declin, Grecia, referendum

Bursa de la Londra a închis, marţi, în scădere cu 2,21%, indicele principal FTSE-100 ajungând la valoarea de 5.421,57 puncte, în timp ce indicele principal DAX 30 al bursei de la Frankfurt a înregistrat un declin de 5%, ajungând la valoarea de 5.834,513 puncte, iar indicele principal CAC 40 al bursei de la Paris a scăzut cu 5,38%, ajungând la valoarea de 3.068,33 puncte. La deschiderea bursei de la New York, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 2,19%, ajungând la valoarea de 11.692,81 puncte, în timp ce indicele Nasdaq a înregistrat un declin de 2,45%, ajungând la valoarea de 2.618,70 puncte.

 

Incertitudinile privind situaţia din Grecia a determinat investitorii să-şi vândă acţiunile şi să se refugieze achiziţionând active mai sigure. Bursa de la Milano a scăzut puternic marţi, cu 6,8%, după ce obligaţiunile guvernamentale au ajuns din nou sub presiune din cauza temerilor că Italia ar putea fi afectată de criza datoriilor din zona euro. Acţiunile principalelor bănci italiene au înregistrat un declin semnificativ: acţiunile UniCredit cu 12,09%, acţiunile Intesa Sanpaolo cu 16,03%, acţiunile Banca Monte dei Paschi di Siena cu 9,9%.

 

Marţi după-amiază, spread-ul dintre obligaţiunile italiene şi cele germane a atins nivelul record de 443 de puncte de bază, un record de la introducerea monedei euro. Rata dobânzii pentru obligaţiunile italiene pe 10 ani a urcat peste 6%, aproape de nivelul record de 6,397% înregistrat în august.

 

‘Cerând un referendum, Papandreou le-a oferit celor 12 milioane de greci posibilitatea de a adopta o decizie care poate avea rezultate devastatoare pentru cei 500 de milioane de locuitori ai UE’, a explicat analistul Louise Cooper, de la compania BGC Partners.

 

Marţi, Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogroup, a avertizat că Grecia riscă să intre în faliment în cazul respingerii la referendum a planului de salvare european. Şefii de stat şi de guvern vor discuta despre referendumul grec cu ocazia apropiatei reuniuni a G20 de la Cannes (3-4 noiembrie), a precizat oficialul european.

 

Şi agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat marţi că o respingere a programului negociat recent de Grecia cu UE şi FMI va spori riscurile unei intrări în incapacitate de plată în mod forţat şi dezordonat şi a unei potenţiale ieşiri a Greciei din zona euro. Oricare variantă va avea consecinţe financiare severe pentru stabilitatea financiară şi viabilitatea zonei euro.

 

Agenţia estimează că anunţul referendumului subliniază urgenţa stabilirii unui zid de protecţie credibil pentru a preveni extinderea crizei din Grecia către alte state. Incertitudinea privind acceptarea de către Grecia a planului de ajutor decis săptămâna trecută la Bruxelles şi implicarea sectorului privat au sporit incertitudinile privind pierderile pe care şi le vor asuma creditorii şi recapitalizarea băncilor.

 

Incertitudinile de pe piaţă au fost accentuate după ce Grecia a anunţat că va organiza un referendum şi un vot de încredere în Parlament cu privire la ştergerea unei părţi din datoria publică, decisă săptămâna trecută la Bruxelles.