Un „acord” a fost găsit duminică seara între principalele două partide politice din Grecia pentru „formarea unui nou Guvern, care nu va fi condus de actualul prim-ministru Giorgios Papandreou”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei Republicii, scrie MEDIAFAX.
„În cursul reuniunii, s-a convenit formarea unui nou Guvern cu scopul de a conduce ţara la alegeri imediat după implementarea deciziilor de la 26 octombrie”, adică acordul de reducere a datoriei Greciei, încheiat de liderii zonei euro la Bruxelles, potrivit comunicatului.
Noul Guvern va fi însărcinat cu „implementarea planului european anticriză” înaintea „viitoarelor alegeri”, a precizat comunicatul, adăugând că Samaras şi Papandreou vor avea noi discuţii luni pentru a desemna un nou prim-ministru şi a stabili componenţa Guvernului, scrie MEDIAFAX.
Acordul politic intervenit între Papandreou şi rivalul său de dreapta lansează un semnal europenilor, care aşteaptă de la Atena un angajament clar privind planul european de reducere a datoriei şi politica de austeritate pe care acesta o impune, evitând în acelaşi timp un vid de putere. Papandreou nu a demisionat oficial până în acest moment.
În cazul în care nu vor interveni alte schimbări, Grecia va fi reprezentată luni la reuniunea Eurogrupului de actualul ministru de Finanţe şi vicepremier Evangelos Venizelos, responsabil cu negocierile de la jumătatea lui iunie. Cite;te mai departe pe MEDIAFAX