Money.ro

Vom avea cea mai grea iarnă economică din ultimii 13 ani

Andrei Radulescu, Consum, creştere economică, deficit, economie, forta de munca, iarna, PIB, stagnare, Target Capital

România a înregistrat în trimestrul doi din acest an o creştere economică de 0,2 % faţă de trimestrul întâi, pe fondul scăderii exporturilor şi a industriei. La capitolul „consum” stăm încă destul de prost. În trimestrul trei, creşterea economică este estimată la 3%, adică o evoluţie trimestru la trimestru de aproximativ 1%, pe fondul rezultatelor bune din agricultură, al avansului exporturilor şi al costrucţiilor. Însă, potrivit unor analişti, lucrurile nu stau chiar roz.

 

„Mă aștept ca, pentru populație, să fie cea mai grea iarnă din punct de vedere economic de la finele anilor 1990. Practic, probabilitatea ca economia să reintre în recesiune este ridicată. Probabil, la această oră, ne aflăm deja în contracție, în termeni trimestru la trimestru. Ieșirea din recesiune consemnată la începutul anului nu a fost una sustenabilă. Eu previzionez că în T4 economia se va contracta față de T3. Mai ales după evoluția din T3. Condiţiile la nivelul pieței fortei de muncă se mențin dificile, per ansamblu, chiar dacă au existat, punctual, unele momente mai bune pentru unele sectoare. Însă salariile în termeni reali, ajustate de inflație, au continuat să scadă, per ansamblu în economie. Totodată, populația se confruntă cu noi deprecieri ale leului, facturile la unele produse și servicii sunt în monedă străină. Rata la creditele bancare în valută a continuat să urce, cea mai mare parte a creditelor acordate pe plan intern fiind în valută. Prin urmare, există o serie de factori cu impact nefavorabil pentru venitul real disponibil al populației. Practic, șoc după șoc pentru populație de la declanșarea primului val de criză până în prezent”, a explicat Andrei Răƒdulescu, senior analist la Target Capital pentru MONEY.ro.

 

Pespectivele pentru prima jumătate a anului se mențin nefavorabile, mai spune analistul. Astfel, spune el, salariile nu vor crește, șomajul va urcă, pensiile vor fi înghețate, prețurile vor fi în creștere față de oricare din iernile trecute, chiar dacă presiunile inflaționiste s-au temperat în ultimele luni. Comparativ cu finele anului trecut, prețurile sunt mai mari, mai spune analistul Target Capital.

 

„O iarnă grea pentru populație, consum mai redus, strânsul curelei, ajustare la contextul macroeconomic. Atenție, putem vorbi și despre un cerc vicios: condițiile mai grele pentru populație, rezultă într-o demotivare generalizată, cu impact nefavorabil pentru productivitate la nivel de economie. Cu alte cuvinte, mă aștept la o iarnă de contracție economică, nu există miracole. Iar populația va resimți astaa din plin”, a adăugat Rădulescu.

 

El ne amintește de perioada 1998-1999, când leul se deprecia puternic în raport cu dolarul. Și atunci, economia traversa austeritatea impusă de FMI (taxa pe scaun printre altele). Atunci asistam la falimentul mai multor instituții din sistemul bancar și la consolidare bugetară acută. După acele momente, economia a intrat într-un ciclu economic (2000-2001), primul ciclu de economie de piață de după 1989.

 

„Economia internă prezenta unele avantaje la începutul anilor 2000 pe care nu le mai are în prezent. Aceste avantaje au atras capitaluri străine fără precedent. Atunci, după un deceniu de tranziție, exista potențial ridicat pentru export, dar și pentru cererea internă. Populația nu era în declin, fenomenul migrației era la începuturi. De asemenea, existau perspective de aderare la structurile euro-atlantice, evenimente care au avut loc pe parcursul deceniului trecut. Nu în ultimul rând, marile companii trebuiau privatizate (SNP, BCR)”, a adăugat Rădulescu.

 

Potrivit analistului, acum „culegem roadele” eforturilor noastre din ultimii zece ani, dar și ale unui context defavorabil în care populația este în scădere, cererea externă este redusă, iar costul forței de muncă trimite investitorii în Asia.

 

„Acum, economia internă nu mai prezintă aceleași avantaje. Populația activă scade, exporturile sunt intensive în valoare adăugată redusă, iar noi am pierdut din avantaje în ceea ce privește costul forței de muncă, în contextul globalizării. Investițiile părăsesc economia internă. Nu s-a investit în infrastructură pe parcursul deceniului trecut. Nici în cercetare-dezvoltare. Criza a afectat puternic potențialul de evoluție a economiei interne – acesta s-a înjumătățit. Mai mult, statul s-a împrumutat în anii de criză pentru a plăti cheltuielile curente, adică pensii și salarii, nu pentru investiții. În acest context, datoria publică a crescut de la 12,7% din PIB în 2007 până spre 35%-40% în prezent”, a conchis Rădulescu.