Corturile au fost demontate din Zuccotti Park, sediul protestului, și circa 70 de protestatari au fost arestați într-o acțiune nocturnă a poliției newyorkeze, potrivit Reuters. Cei arestați au fost acuzați de sfidarea ordinii publice. O parte dintre cei arestați se legaseră cu lanțuri între ei și de copaci.
Operaţiunea a început după miezul nopţii, sau în jurul orei 8 (ora Bucureștiului) şi ultimii protestatarii au fost evacuaţi aproximativ după ora 11.15. Evacuarea fusese programată inițial pe 14 octombrie, dar a fost amânată, pentru a evita o confruntare violentă între poliţie şi protestatari.
„Din pacate, parcul a devenit un loc unde oamenii au venit nu pentru a protesta, ci mai degrabă pentru a încălca legile, şi, în unele cazuri, pentru a face rău altora. Au fost plângeri privind firme ameninţate, privind zgomotul şi condiţiile insalubre care au afectat grav calitatea vieţii pentru locuitorii şi firmele din cartier „, a declarat Michael Bloomberg, primarul New Yorkului.
Protestatarii înfiinţaseră o bucătărie în mijlocul parcului și au organizat de asemenea un cort medical, un sediu social media şi o bibliotecă cu acces internet. Protestatarii au spus că mai multe sute de persoane au fost și în mod regulat au dormit în parc.
Mai mult, protestatarii îşi puseseră la punct şi o strategie pe baza unui program conţinând principalele idei şi revendicări ale mişcării lor, unele mai degrabă romantice decât pragmatice, dar altele deloc lipsite de pertinenţă din puncte de vedere economic. Mai multe zvonuri sau diversiuni încercau să acrediteze chiar ideea că mişcarea va fi confiscată politic.
Ideile mişcării Ocupaţi Wall Street contaminaseră, însă mai toate capitalele lumii, inclusiv Bucureştiul fiind martorul unei încercări similare. Ţinta protestelor au fost mai ales companiile financiare şi liderii acestora, a căror iresponsabilitate şi lăcomie au fost plasate la originea crizei financiare prelungite prin care trece omenirea, cu toate manifestările ei, inclusiv cele legate de supraveţuirea monedei europene.
Mai multe detalii despre programul mișcării „Ocupați Wall Street“ în:
Ocupaţi Wall Street: Cele 7 revendicări ale mişcării