Guvernele celor 27 de state UE şi Parlamentul European (PE) au ajuns sâmbătă la un acord, la Bruxelles, cu privire la limitarea la 129 de miliarde de euro a cheltuielilor din bugetul pentru 2012, reprezentând o creştere cu două procente faţă de 2011, a anunţat preşedinţia poloneză.
„Acordul a fost obţinut cu unanimitate”, a subliniat Jacek Dominik, subsecretar de stat pentru Finanţe, care prezida reuniunea. Această limitare a fost impusă de către Guvernele europene, care s-au văzut nevoite să procedeze la reduceri în bugetele lor naţionale şi la impunerea unor măsuri de austeritate, din cauza crizei datoriilor.
Acordul reprezintă o înfrângere pentru eurodeputaţi. Ei au votat pe 26 octombrie un proiect de buget foarte ambiţios, de 133,1 miliarde de euro. Bugetul Uniunii Europene (UE) reprezintă mai puţin de un procent din PIB-ul european, dar el este constituit din contribuţii ale statelor.