Documentul a fost semnat iniţial pe 19 noiembrie 2001, devenind documentul juridic internaţional fundamental al relaţiilor dintre Republica Moldova şi Rusia, scrie Jurnal de Chişinău.
Priorităţile principale ale celor două state sunt asigurarea dezvoltării paşnice şi democratice, crearea premiselor stabile pentru progresul social şi creşterea dinamică a relaţiilor comercial-economice şi umanitare, care corespund provocărilor contemporane, tendinţelor de globalizare în Europa şi întreaga lume.
Potrivit Mediafax, în cursul vizitei, Serghei Lavrov a avut întâlniri şi cu fostul membru PCRM Igor Dodon, precum şi cu Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, discutând despre posibilităţile de alegere a preşedintelui Republicii Moldova.