Soluțiile economistului francez Christian Jimenez, care este şi şef al unei firme de administrare a investiţiilor pot părea multora cel puțin neaplicabile, dar merită atenție, potrivit La Tribune. Ele sunt:
– Autorităţile europene vor anunţa că datoriile suverane ale ţărilor din zona euro vor fi rambursate în proporție de 100%;
– Acordarea de linii de credit corespunzătoare țărilor aflate în pericol, de către un larg sindicat de bănci comerciale și de către Fondul de Stabilitate Financiară Europeană (Fondul de salvare a Euro, EFSF). EFSF ar căpăta statutul de bancă, iar preveerile Basel III ar intra sub incidența unui moratoriu.
„Cu puterea combinată a tuturor băncilor europene, nici nu mai este necesară majorarea capitalului EFSF. Punând „pe masă” un capital de magnitudinea celor mai mari bănci europene, speculatorii ar înţelege că trebuie să se grăbească să cumpere înapoi obligațiunile de stat vândute, sau promise la vânzare. Criza ar trece, cel puţin de faza sa cea mai acută“, scrie Christian Jimenez.
Profesorul francez observă, însă că, în loc să aplice idei asemănătoare cu propunerile sale, autoritățile europene au făcut și persistă în greșelile următoare:
1. Ştergerea datoriei Greciei
Grecia ar fi putut mobiliza resurse pentru a face faţă situaţiei, prin reformarea sistemului de colectare a impozitelor şi printr-o campanie agresivă de privatizări. Apoi, odată cu ameliorarea încrederii pe pieţe ar fi trecut la răscumpărarea unei părţi a datoriilor.
2. Împovărarea băncilor
A şterge jumătate din datoria Greciei a însemnat împovărarea băncilor creditoare, recapitalizarea lor fiind mai costisitoare, ca să facă faţă rigorilor Basel. Ar fi mai rezonabil un moratoriu privind îndeplinirea acestor rigori, dar făcând invers, autorităţile au determinat băncile să vândă masiv obligaţiunile de stat (titlurile suverane) şi au condus la agravarea crizei. Contaminarea pieţelor a venit de la sine – scrie profesorul francez Christian Jimenez.
3. Ideea că BCE este un creditor de ultimă instanță
Întreținută și în prezent, această idee este falsă pentru că, în fapt, Banca Centrală Europeană (BCE) nu este o bancă a statelor (membre în Zona Euro,, n.r.), ci o bancă a băncilor. Statutul BCE îi interzice să crediteze statele. Băncile trebuie să facă asta, iar BCE să le crediteze.
4. Proiectul Fondului de Salvare a Euro
Fondul a fost proiectat pe un sistem de ajutor reciproc (similar „roatei“, de prin vestiarele românești, n.r.). Fiecare membru contribuie cu o sumă și totul este luat de câte un beneficiar.
Problema este că, în cazul celor 17 membri ai Zonei Euro, atunci când va veni rândul celui de al doilea beneficiar, vor mai fi, de fapt, doar 15 contribuabili. Și tot așa, până la ultimul.
