Băncile centrale din lume au făcut în această săptămână câteva mutări pentru a proteja sistemul financiar de problemele bancare din Europa, dar viitorul monedei euro rămâne sub amenințare.
Costurile de îndatorare a țărilor (notriul caz al Italiei) rămân aproape sau chiar mai mari decât nivelurile despre care economiștii sunt de părere că sunt nesustenabile pe termen lung.
Unii dintre cei mai mari jucători de pe piața valutară discută public despre ce s-ar putea întâmpla dacă una sau mai multe țări ar fi forțate să renunțe la euro, informează publicația Wall Street Journal.
Moneda euroeană ar scădea la paritate cu dolarul, de la 1,34 dolari cât este în prezent, dacă Grecia ar părăsi clubul euro, au declarat analiștii de la banca olandeză ING. Dacă mai mulți membri ai zonei euro s-ar întoarce la fostele monede naționale, atunci euro ar scădea la echivalentul a 85 de cenți, sub cel mai scăzut nivel înregistrat în 2001, a declarat Mark Cliffe de la ING.
Fosta monedă națională a Irlandei și lira italiană ar pierde 25% în fața unei noi mărci germane, în timp ce peseta spaniolă ar pierde 50%, iar drahma grecească 80%.
Impactul unei astfel de despărțiri asupra economiei zonei euro ar fi mult mai rău decât falimentul Lehman Brothers din 2008, mai spun analiștii ING, în timp ce SUA s-ar confrunta cu o ușoară recesiune anul viitor, datorită efectelor unei creșteri slabe a economiei globale și a unui dolar mai puternic, ceea ce ar duce la o contracție a exporturilor SUA.
Pronosticul sumbru al celor de la ING este doar unul dintr-un val de scenarii de coșmar emise de bănci în ultimele luni, mai informează Wall Street Journal.
Luna trecută, analiștii de la Bank of America Merrill Lynch au declarat că monedele Spaniei, Italiei, Portugaliei și Franței ar scădea în raport cu dolarul în urma unei eventuale rupturi a zonei euro, timp ce valutele Germaniei, Olandei și Irlandei ar putea crește.
Dacă doar Germania ar părăsi zona euro, rata cursului valutar euro/dolar ar scădea doar cu 2%, după șocul inițial. Dacă zona ar fi părăsită însă de Italia, Franța sau Spania, euro ar putea crește cu 2% sau 3%, au declarat analiștii.
Credit Suisse AG le-a spus clienților luna trecută că este probabil ca piețele „să fi intrat în ultimele zile ale euro așa cum îl știm acum”, în timp ce analiștii japonezi de la Nomura Securities International au emis rapoarte de avertizare potrivit cărora investitorii în obligațiuni sunt sfătuiți să acorde atenție bondurilor lor de pe zona euro.
Moody Investors Service a declarat recent că ar putea revizui ratingurile de credit pentru membrii zonei euro dacă nu sunt luate măsuri politice pentru a mai reduce din turbulențele de pe piețele de credit europene. Mulți analiști nu se așteaptă la o destrămare a zonei euro, dar ei cred că riscurile sunt în creștere.
Este dificil de prezis unde s-ar putea tranzacționa noile valute europene, având în vedere faptul că nu este clar cine va părăsi zona euro. Și mai există sentimentul că, în timp ce companiile europene și fondurile de hedging încearcă din răsputeri să se pregătească, aproape că nu se mai poate face nimic.