Money.ro

Proiectul de buget pentru asigurările sociale, avizat

asigurari sociale, buget, proiect

Totodată, grupul de parlamentari PSD a anunţat că, prin faptul că au fost respinse amendamentele care se refereau la amânarea plăţilor până în 2016 a drepturilor câştigate de bugetari în instanţe şi neindexarea valorii punctului de pensie, există motiv pentru a sesiza Curtea Constituţională.

 

Deputatul Ioan Cindrea declara, la începutul dezbaterilor pe buget, că grupul PSD nu va vota proiectul de buget pentru asigurările sociale de stat dacă amendamentele propuse, printre care şi indexarea punctului de pensie, nu vor fi acceptate, ministrul Muncii făcând apel la responsabilitate.

 

Ioan Cindrea a declarat că grupul PSD este nemulţumit de modul în care a fost organizată şedinţa în comisiile de specialitate, precizând că este anormal să se discute bugetul asigurărilor de stat înaintea bugetului de stat.

 

O altă nemulţumire a grupului PSD a fost aceea că discuţiile privind bugetul Ministerului Muncii au început la ora 14.30 şi au fost întrerupte după o jumătate de oră pentru ca deputaţii să poată merge să voteze în Plen.

 

El a adăugat că în Parlament au fost afişate variante diferite ale legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat, iar această inconsecvenţă dă de gândit.

 

Reprezentantul PSD a mai spus că bugetul asigurărilor sociale este „un buget al neputinţei actualului Guvern, care este incapabil să înţeleagă efectul măsurilor propuse”.

 

Cindrea a susţinut că Guvernul continuă să prezinte „un buget al tăierilor”, care încalcă prevederi din Legea pensiilor, cu „efect distrugător” asupra pensionarilor.

 

De asemenea, în opinia sa, Guvernul Boc stimulează investiţiile doar teoretic, în realitate măsurile active care ar putea fi finanţate nu sunt finanţate sau sunt finanţate insuficient.

 

„Grupul PSD nu va vota decât dacă amendamentele noastre vor fi acceptate, inclusiv indexarea punctului de pensie”, a mai spus deputatul PSD, precizând că alte amendamente se referă la creşterea pensiei minime la 400 de lei şi introducerea unor măsuri de stimulare a angajării prin scăderea contribuţiilor cu 50% pentru locurile de muncă nou create.

 

„Dacă nu vor fi acceptate toate aceste amendamente nu vom putea vota acest buget al neputinţei guvernului Boc”, a mai spus Cindrea. Citește articolul