Marian Manolache

Predicţii tehnologice pentru 2012

, IBM, Microsoft, Oracle, SAP, tehnologie

Cercetătorii din it estimează la sfârşit de an 2011 noutăţile care vor apărea în 2012. Potrivit hit.ro, una dintre cele mai interesante predicţii este că reţeaua de socializare Facebook va ajunge la peste un miliard de utilizatori. Prognoza este posibilă, mai ales că estimările anterioare arătau pentru luna septembrie 2011 un număr de peste 800 de milioane de oameni care folosesc site-ul. 2012 va aduce o schimbare şi în privinţa flash driverelor care vor deveni accesibile oricui . Chiar dacă Solid State Drive-urile sunt deja răspândite în lumea laptop-urilor, când vorbim despre desktop-uri, lucrurile stau diferit. Tehnologia este încă scumpă şi indisponibilă majorităţii utilizatorilor.

 

Estimările merg chiar mai departe şi analiştii preconizează şi preţul de cumpărare al SSD-urilor de anul viitor. Este vorba de un dolar per GB. Experţii consideră că smartphone-urile vor avea mare succes şi în 2012 şi vânzările vor depăşi chiar şi pe cele ale laptop-urilor. Analiştii pe segmentul internet de la Mongan Stanley susţin că la sfârşitul anului viitor, numărul de telefoane mobile inteligente vândute va fi de 450 de milioane de unităţi. O altă noutate în anul ce urmează să înceapă este apariţia Internet of Things, un concept care descrie cum internetul se va extinde prin intermediul senzorilor, iar un model de inteligenţă artificială va lua naştere în majoritatea obiectelor.

 

Deşi conceptul există de mai mulţi ani, 2012 se spune că va deveni anul care va aduce expansiunea Internet of Things la scară planetară. În ciuda neîncrederii care se manifestă încă în securitatea datelor plasate pe serverele cloud, cel puţin la nivel enterprise, tehnologia cloud va elimina o barieră în 2012 şi va fi adoptată pe scară largă. Predicţia este susţinută mai ales că marile companii precum IBM, Oracle sau SAP au demarat de multă vreme iniţiative în acest domeniu, iar Microsoft îşi extinde serviciile.