Marian Manolache

Statistică austriacă: O treime din creditele date în România sunt neperformante

credite neperformante, credite romania, datorii banci, imprumuturi romania

Rata creditelor neperformante a atins 13,3% în iunie 2011, potrivit Băncii Naţionale a României. BNR calculează rata împrumuturilor ca pondere a expunerii brute pe creditele cu întârzieri de cel puţin 90 de zile la plată din total credite.

 

Banca Naţională a Austriei vine, însă, cu o cifră-şoc în ultimul buletin asupra stabilităţii financiare. Potrivit experţilor de la Viena, rata creditelor neperformante a atins în România, la jumătatea anului, 32,6% din totalul împrumuturilor.  Valoarea este mult sub rata neperformanţei de aproape 12% în Bulgaria şi Ungaria. Diferenţa mare faţă de cifra BNR vine din metodologia folosită de Banca Naţioanlă a Austriei, care ţine cont şi de creditele substandard şi îndoielnice, adică de întârzierile de peste 30 de zile.

 

Pe de altă parte, statisticile băncii centrale austriece mai arată că România a avut şi cea mai amplă înrăutăţire a întârzierilor la plată. Din iunie 2010 până în iunie 2011, rata creditelor neperformante a crescut în România cu 6,4%, în timp ce în Ungaria, cifra a crescut cu 2,8%. În Cehia, creditele neperformante au crescut mult mai puţin, în timp ce în Polonia, împrumuturile cu probleme chiar s-au redus de-a lungul ultimului an. Analiştii cred că rata creditelor neperformante ar putea continua să crească în România anul viitor, însă într-un ritm mai temperat. Datele Băncii Centrale Austrieice arată că instituţiile financiare româneşti au avut cea mai scăzută profitabilitate între ţările din Europa Centrală şi de Est în prima jumătate a anului, după cele din Ucraina.

Ultimele Articole