Dragos Cabat

Lucian Anghel are cele mai mari şanse la preşedinţia BVB

BVB, pachete de actiuni, piata de capital, președinte

„Din discuţiile şi promisiunile de până acum, Anghel mizează pe aproximativ 50% din voturi, iar Farmache şi Dan Paul se pare că se luptă între ei pentru o felie de 25% din voturi. Restul de acţiuni, cam 20%, s-ar părea, sunt la retail, la acţionari mici, care au 10 – 20 de acţiuni, volume mici, pe care cel mai probabil nu-i vei vedea la AGA. Cei din «tabăra băncilor», care îl susţin pe Anghel, sunt mai organizaţi, iar asta înclină mult balanţa şi au mai atras de partea lor şi pe alţii din celelalte două grupări”, au afirmat sursele citate.

 

„Grupul băncilor”, care îl susţine pe Anghel, ar avea circa 35% din voturi, iar pentru alegerile preşedintelui CA beneficiază de ajutorul altor investitori, care au în jur de 15% din voturi.

 

„Cei care au pachetul de 15% vor vota pentru celelalte opt locuri în CA în funcţie de propriile opţiuni, iar grupul cu BCR va continua să voteze persoanele pe care le susţine”, au mai spus sursele citate.

 

Printre susţinătorii actualului preşedinte CA, Stere Farmache, se regăsesc unele firme de brokeraj. De la listarea BVB în iunie 2010, firmele independente de brokeraj, care anterior deţineau cele mai mari pachete de acţiuni, au început să vândă o parte din titluri pentru a-şi susţine activitatea, în condiţiile diminuării veniturilor din cauza scăderii rulajelor pe bursă. Citește mai multe pe Mediafax.ro.

Ultimele Articole