Sorin Simon

Renault se extinde în China

Carlos Ghosn, China, extindere, Renault

„Cu siguranţă, vom ajunge la aplicarea acestui plan, probabil în 2014 – 2016”, a declarat Ghosn, cu ocazia salonului auto de la Detroit, precizând că „orice proiect al Renault în China va fi în parteneriat cu Dongfeng”, scrie MEDIAFAX.

„Renault deja comercializează maşini în China, dar în număr limitat. Acum, Renault, pentru a juca un rol mai important în această ţară, trebuie să producă acolo”, a explicat Ghosn, citat de AFP.

Grupul auto francez este unul dintre puţinele companii mari care încă nu produc în China. Renault are 80 de concesionari în China şi speră să aibă 130 până în 2013. În prezent, Renault vinde pe piaţa chineză vehicule de teren Koleos şi berline precum Laguna şi Megane, scrie MEDIAFAX.

Nissan produce deja în China, a reamintit Ghosn, subliniind că vehiculele pe care Renault le va produce în China nu vor fi exportate. „Avem nevoie de maşinile fabricate în China pentru piaţa chineză. Rămânem foarte optimişti în privinţa Chinei”, a subliniat Ghosn.