La deschidere, euro era cotat în jur de 4,3380 lei, mai jos faţă de nivelul de joi seara, când operaţiunile se realizau la 4,3450 – 4,3465 lei/euro.
Cotaţiile au continuat să coboare în prima jumătate de oră de trasfer, până la un minim de 4,3250 lei/euro, iar unii dealeri cred că sunt bănci comerciale care au primit aprobarea băncii centrale să-şi elibereze din provizioane, pentru ajustarea la cerinţele IFRS.
Ulterior, cursul a început să urce treptat, iar în jurul orei 10:15, schimburile se perfectau la 4,3325 – 4,3340 lei/euro.
Banca centrală a anunţat joi un curs cu 1,81 bani mai redus, de 4,3446 lei/euro, după ce miercuri referinţa s-a apropiat de nivelul record din iunie 2010.
Leul a câştigat teren şi faţă de dolar, cursul coborând cu 1,16 bani, la 3,4074 lei/dolar. Pentru francul elveţian, referinţa a scăzut cu 0,99 bani, la 3,5864 lei/franc.
Dobânzile interbancare practicate pentru depozitele cu scadenţa la o zi au rămas aproape de rata facilităţii de depozit de la BNR, de 1,75%.