„Multele încercări sau situaţii de criză i-au maturizat pe oameni mai mult, i-au făcut mai atenţi în folosirea bunurilor materiale, mai receptivi în ceea ce priveşte folosirea posibilităţilor de a-i ajuta pe alţii. În general, situaţia de criză ne scoate din neutralitate şi indiferenţă. Cine trece prin suferinţă nu mai poate fi neutru”, a spus patriarhul Daniel.
Întâistătătorul BOR a oficiat, duminică, Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi a binecuvântat lucrările de reabilitare de la Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” – Foişorul de Foc din Capitală, în urma incendiului din 9 ianuarie, care a afectat cupola şi turla sfântului lăcaş. Preafericitul părinte a sfinţit pictura bisericii, icoanele şi crucea de la sfânta masă a sfântului altar.
Patriarhul a îndemnat ca, „încercaţi de necazuri şi nevoi”, (…) „să cerem mai mult ajutorul lui Dumnezeu şi să manifestăm mai multă întrajutorare frăţească, numită astăzi, mai modern, solidaritate”.
„Încercările ne duc la mai multă smerenie. Prea adesea suntem obişnuiţi cu succesul, cu biruinţa, cu realizările, prin care ne supraestimăm adesea şi uităm să mulţumim lui Dumnezeu”, a spus înaltul ierarh ortodox, subliniind că, aşa cum spune poporul nostru, „întotdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”.
Patriarhul consideră că „unii se smeresc, iar alţii se revoltă, în timp de suferinţă, de necaz”, depinzând de noi ce sens dăm încercării, deoarece, prin smerenie, avem posibilitatea de a „transforma suferinţa în biruinţă”.
„Dacă încercarea, boala, suferinţa, necazul, paguba devin apel sau chemare tainică a lui Dumnezeu la o întărire în credinţa mai intensă, la o exprimare a milosteniei şi într-ajutorării mai intensă, atunci suferinţa se transformă în biruinţă”, a spus patriarhul Daniel.
Întâistătătorul BOR i-a îndemnat pe credincioşi să nu cadă în deznădejde şi să nu judece pe alţii la necaz, înainte de a-i ajuta, creştineşte, chiar de două ori.
Constatând că „avem nu doar persoane bolnavi, ci şi clădiri bolnave”, întâistătătorul BOR a făcut un apel la consolidarea şi restaurarea bisericilor, unele adevărate monumente arhitectonice, istorice, sacre, care trebuie revăzute în ceea ce priveşte rezistenţa lor la cutremur şi vulnerabilitatea la incendii.
„De aceea am hotărât în Permanenţa Consiliului Eparhial ca toate turlele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor care sunt confecţionate din lemn, din scândură, să fie refăcute, astfel încât să nu mai fie scândura acoperită cu tablă, ci să fie zid, sau alt material care este mai puţin vulnerabil la incendii şi la furtuni”, a spus patriarhul Daniel.
Părintele patriarh a elogiat contribuţia primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, la refacerea bisericii Sfântul Mucenic Pantelimon, ca şi osârdia pentru ridicarea unui nou aşezământ pentru bătrânii bolnavi, pentru cei care au nevoie de îngrijiri paleative – „Sfântul Nectarie 2. El i-a felicitat pe părinţii slujitori ai bisericii şi pe credincioşii parohiei care au fost „jertfelnic dedicaţi pentru recuperarea des sub praf şi fum a icoanelor şi obiectelor din biserică, pentru refacerea provizorie a cupolei”.
El a oferit bisericii o cruce de binecuvântare pentru masa Sfântului Altar, noua ediţie a Evangheliei şi alte lucrări apărute recent la Editura Patriarhiei Române, iar celor participanţi iconiţe cu Sfântul Pantelimon, ca semn că au participat la eveniment.
Începând de luni seară, când a avut loc incendiul de la biserica Sfântul Mucenic Pantelimon, echipe de muncitori au lucrat pentru a acoperi biserica, iar credincioşii din parohie au muncit pentru a pregăti sfântul lăcaş pentru slujbă.
S-a pus un capac la interior, cu imaginea Pantocratorului, iar la exterior s-a învelit cu tablă, pentru ca sfântul lăcaş să fie ferit de intemperii.
În urma expertizei tehnice, se va propune soluţia cea mai bună pentru reconstruirea turlei principale a bisericii.
Activităţile culturale şi sociale sunt continuate în parohie.
Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor a decis, marţea trecută, acordarea, în primă fază, a unui ajutor în valoare de 50.000 lei parohiei, destinat reabilitării în regim de urgenţă a interiorului bisericii, în vederea reluării activităţii liturgice.