De asemenea, pe agenda şedinţei Executivului se va afla şi un proiect de HG privind aprobarea listei cuprinzând şapte obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestora.
Guvernul va analiza miercuri şi un proiect de HG privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unei suprafeţe totale de teren de 10.546 metri pătraţi trecută în proprietatea publică a statului, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a obiectivului de interes naţional ”Varianta de ocolire a municipiului Drobeta Turnu Severin”, mai precizează sursa citată.