Marian Manolache

Românii au economisit în ultimii ani de criză 5 miliarde de euro

BNR, criză, criza romania, depozite populatie, Fondul de garantare

În luna decembrie, depozitele din bănci au atins recordul de 72 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă peste 309 miliarde de lei. Datele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare se datorează în principal creşterii economiilor populaţiei, care la sfârşitul lui 2011 înregistrau o creştere de aproape cinci miliarde de euro faţă de sfârşitul lui 2008. Soldul depozitelor populaţiei a crescut în ultimii trei ani de la 22 de miliarde de euro la 27 miliarde de euro în contextul în care criza a generat o schimbare radicală a comportamentului clienţilor, care au trecut de la consumul pe datorie la economisire.

 

Clienţii băncilor preferă economiile în lei pentru că dobânzile sunt duble faţă de cele la euro, iar teama de devalorizare a leului a fost parţial alungată de stabilitatea cursului din ultimii ani. Cele mai bune dobânzi la lei depăşesc pragul de 8% pe an, pe când ofertele cu bonificaţii mai mari de 4-4,25% pe an la euro sunt destul de rare. Cei mai mulţi bani au fost depuşi de români la cele 33 de bănci participante la schema locală de garantare şi ale căror depozite sunt garantate în limita unui plafon de 100.000 de euro.

 

Multe depozite depăşesc însă cu mult plafonul de garantare ceea ce înseamnă că titularii nu şi-ar recupera decât o parte din bani  în situaţia în care banca intră în incapacitate de plată. Fondul nu publică date defalcate cu privire la depozitele companiilor şi cele ale instituţiilor publice. Din statisticile BNR rezultă însă că firmele aveau la sfârşitul lunii noiembrie depozite de circa 16 miliarde de euro.

Ultimele Articole