Preşedintele Traian Băsescu i-a spus noului ministru de Externe, Cristian Diaconescu, că are o misiune grea şi anume aceea de a arăta că România merge înainte, recunoscând, în acelaşi timp, şi nemulţumirea oamenilor cu privire la măsurile de austeritate care s-au luat.
„Aveţi o misiunea grea. Aş spune, după aspectele televizate, aproape imposibilă, şi anume aceea că România are forţă să continue. Acest lucru va trebui să fie principalul mesaj pe care-l transmiteţi omologilor dumneavoastră din Uniunea Europeană, de peste Atlantic şi nu numai”, a spus Băsescu, la ceremonia de învestitură în funcţie a noului ministru de Externe, Cristian Diaconescu.
El a adăugat că ştie că oamenii sunt nemulţumiţi, menţionând că acest lucru îl cunoaşte încă din 2009.
„Sunt un preşedinte care a câştigat alegerile în condiţiile în care se reduceau câte patru zile de plăţi de salarii pentru toţi bugetarii în luna noiembrie şi decembrie în 2009. Deci, aveţi o misiune extrem de dificilă şi o sintetizez din nou, aceea de a recunoaşte nemulţumirea oamenilor pe măsurile care s-au luat, dar care creează României şansa să evolueze pozitiv şi în acelaşi timp să probaţi sau să susţineţi cu argumente că România merge înainte”, a mai spus Băsescu.
El a mai afirmat că televiziunile ”unor foşti turnători” încearcă să promoveze atât la nivel naţional, cât şi internaţional „dezastrul” din România.
„Am văzut televiziuni ale unor foşti turnători din Securitate promovând, naţional şi internaţional, dezastrul din România. Este obiectivul unei categorii care se teme şi de urmările legii, este obiectivul unor oameni care astăzi trebuie să răspundă în faţa legii, de a crea dezordine. De data aceasta, urcându-se pe un val îndreptăţit de nemulţumire al oamenilor care au trecut, în paralel, atât printr-un proces dur de ajustări structurale, necesare pentru ca România să poată merge înainte – tăieri de salarii, creşteri TVA, reduceri sau introduceri de impozite pe un anumit segment din pensii. Toate acestea au creat unor oameni care ar vrea ca România să se întoarcă la începutul anilor ’90 posibilitatea să se urce pe valul nemulţumirii populare”, a conchis şeful statului.