Reticenţa SUA de a ajuta Europa să-şi depăşească problemele este, totuşi, de înţeles. Ţara are propriile probleme cu datoria suverană, preşedintele Obama vrea să fie reales deci nu poate cheltui bani prea mulţi dincolo de hotare, iar FMI este încurajat de Washington să fie mai restrictiv cu fondurile alocate. Dar pasivitatea în acest context financiar dificil nu face altceva decât să crească ameninţările la adresa economiei mondiale. SUA ar trebui să ajute Europa financiar şi să impună cpndiţii foarte stricte. Apoi, dacă mecanismul ar fi de succes, America ar trebui să-i convingă pe ceilalţi membri FMI să contribuie şi ei.
De doi ani de zile, Europa se chinuie să instaleze un scut de protecţie împotriva contagiunii greceşti. Rezultatul este următorul: pentru 2012, creşterea economică mondială este prognozată la 1,2% – în mare parte din cauza problemelor europene. Lumea trebuie să facă ceva în această situaţie. Patru condiţii ar fi necesare:
1. Ţările care îşi pot permite ar trebui să inverseze politica de austeritate pe 2012 şi 2013. Aceste state sunt Austria, Finlanda, Franţa, Slovenia şi, mai ales, Germania.
2. Banca Centrală Europeană ar trebui să reducă dobânda de finanţare la 0,25% de la 1%, o mişcare pe care o refuză din cauza unei temeri nefondate de inflaţie.
3. Ţările din zona Euro ar trebui să instituie un mecanism de stabilitate de 1000 de miliarde de dolari pentru a opri speculaţiile bursiere pe datoria suverană.
4. Noile finanţări ale zonei Euro – redirecţionate prin FMI – nu ar trebui răsplătite până când împrumuturile existente nu sunt achitate în totalitate.
The Guardian: Austeritatea nu funcţionează, dar suntem prea timizi să recunoaştem
Inflaţia scade, datoria creşte, economia stagnează şi creditarea bate pasul pe loc. Trebuie să existe o ecuaţie economică ce să ne spună care sunt paşii următori. Aşa că unde ne sunt economiştii?
Au fugit ca partizanii în munţi. De ce?! Pentru că ei ştiu că recesiunea globală are un iz din ce în ce mai pronunţat de război mondial. Conflicte izbucnesc peste tot: Germania vs Grecia, Marea Britanie vs Europa, Vestul împotriva Chinei şi America împotriva ei însăşi. Nu se întâmplă nimic logic în acest context. Comandanţii armatelor finanţiste încearcă o strategie greşită după alta şi nimeni nu găseşte o soluţie viabilă.
Dilema centrală a acestui conflict este austeritatea vs creşterea economică. Cum să faci să scapi de datorie? Economiseşti. Dar ce să economiseşti dacă economia nu produce?! Ultima aroganţă a elitei politice europene este blitzkrieg-ul în numele monedei Euro şi faptul că nu permite economiei elene să se reformeze din temelii prin faliment. Uzul exclusiv al austerităţii pentru asanarea crizei actuale este o trădare intelectuală de factură epocală. De trei ani, guvernele, economiştii, bancherii şi presa sunt prizonierii unei frici iraţionale de inflaţie. În acest răstimp, milioane de cetăţeni europeni îşi văd viaţa lor şi viitorul copiilor distrus de o elită financiară care refuză să stimuleze creşterea economică. Punct.
Frankfurter Allgemeine Zeitung: Rebeliune pe limba rusă
Putin deţine încă puterea în ţară, iar mişcarea de rezistenţă nu ştie ce va veni după status quo. Deocamdată însă. Pe termen lung, poporul rus nu va mai suporta foarte multe.
Dacă nu el, cine? – Acesta este mesajul principal al campaniei şi susţinătorilor lui Vladimir Putin care se vrea preşedinte a treia oară în Federaţia Rusă. Numai el ar putea ţine Rusia unită şi rezolva problemele ţării. Evident acesta nu este un mesaj care să-i impresioneze pe sutele de mii de manifestanţi care acuză fraude electorale la scrutinul parlamentar din decembrie.
Dacă activiştii prodemocraţie sunt însă întrebaţi care ar fi planurile lor de viitor, răspunsul se lasă aşteptat. Nimeni nu are încă o idee clară despre ce ar trebui să-i urmeze sistemului Putin. Deocamdată se mulţumesc cu simpla opoziţie. Să strigi JOS e uşor, dar când inevitabilul se va fi produs, ce facem atunci?
O variantă luată în discuţie – mai mult în afara Rusiei – este transformarea Federaţiei într-o republică parlamentară care să împiedice naşterea unui nou autocrat în fruntea Kremlinului. Un asemenea scenariu are nevoie însă de sprijinul larg al partidelor de opoziţie. Şansele unei mari coaliţii între comunişti, naţionalişti şi liberali sunt însă foarte reduse.
Până atunci, rebeliunea rusească are totuşi o tactică: vrea să-l forţeze pe Putin să-şi ţină promisiunile de reformă. Pentru că vorbim de măsuri nepopulare, cum ar fi reformarea sistemului public de pensii.
Le Figaro: Liga Arabă vrea să înarmeze insurgenţii sirieni
Planul a fost devoalat în contextul în care oraşul Homs a fost bombardat ieri cu o violenţă năucitoare. În acelaşi timp, Damascul respinge acuzaţiile de crime împotriva umanităţii.
Ideea înarmării opoziţiei are ecou şi în alte părţi ale lumii. SUA au anunţat că îşi verifică disponibilităţile militare în acest context. State din Golf atrag atenţia, bineînţeles asupra riscului de escaladare a conflictului. Şi Parisul refuză o intervenţie sau o înarmare a forţelor rebele, dar a anunţat că ar putea contribui cu logistică de comunicaţii, de exemplu.
