Deputatul consideră că reducerea preturilor la medicamente va crește accesul la tratament, la creșterea speranței de viață a românilor și va permite derularea programelor naționale de sănătate. Totodată deputatul apreciază că reducerea TVA-ului la medicamente va permite supraviețuirea industriei farmaceutice românești și a micilor farmacii.
,,Pacienții se plâng de faptul că medicamentele sunt scumpe și că nu-și pot urma tratamentul ajungând în stare gravă la spital iar în cazul pensionarilor majoritatea veniturilor sunt utilizate pentru medicamente și alimente”, declară deputatul de Iași, domnul Tudor Ciohodaru.
Noul sistem de compensare a dus la o creștere semnificativă a coplății suportată de pacient și obligă medicii să recomande tratamente în funcție de posibilitațile materiale ale bolnavilor și nu in funcție de eficiența terapeutică.
Romania are cea mai mică rată de compensare a medicamentelor din UE de doar 59% în timp ce media europeană este de 81%, in Polonia media compensarii ajunge la 67,5%,in Cehia 78,6% iar in Spania aflată în criză ajunge la 93,4%. In schimb durează de până trei ori mai mult (1200 de zile) pentru ca un medicament să intre pe lista de compensate (recordul din UE fiind detinut de Belgia cu 403 zile).
In spitale situtația este și mai grava, aparținătorii fiind trimiși să cumpere medicamentele necesare supraviețuirii pacienților iar datoriile peste termenele de decontare ale Ministerului Sanatatii si CNAS către producători, distribuitori și farmacii au ajuns anul trecut la aproape un miliard de lei.
Problemele ar putea fi rezolvate în mare masură prin aprobarea proiectului legislativ de reducere a TVA la medicamente la 5%, măsură care ar veni și în sprijinul pacienților dar și al farmaciștilor și al industriei farmaceutice românești.