Tezarul fregatei a ajuns sâmbătă la baza aeriană militară din Torrejon de Ardoz (Comunitatea Madrid), la bordul a două aeronave militare spaniole. Materialele vor fi predate forţelor aeriene spaniole, după care, în urma verificărilor de rigoare, tezarul va fi transportat, sub paza jandarmeriei spaniole, în camioane, către o destinaţie menţinută secretă.
Aproximativ 590.000 de monede, din aur şi argint, cu efigia regelui spaniol Carlos al IV-lea, dar şi sute de obiecte din aur formează acest tezaur. Fregata plecase în anul menţionat din Peru, cu destinaţia Spania, dar a fost scufundată de marina britanică în anul 1804, în apele din apropierea provinciei portugheze Algarve. Tezaurul are o valoare de circa 500 de milioane de dolari şi este cel mai valoros dintre cele care au fost descoperite până în prezent pe vreo epavă subacvatică.
Tribunalul american şi-a motivat decizia prin faptul că tezaurul se afla pe un vas de război al Spaniei şi, prin urmare, el revine acestui stat, nava aflându-se sub suveranitate spaniolă. Societatea Odyssey, care susţine c-a găsit epava în apele internaţionale, a adus obiectele şi monedele în Florida fără să anunţe autorităţile spaniole şi a ţinut secret locul epavei.