Google va fi investigată în Europa în privinţa confidenţialităţii datelor personale

, google, informații, internet, siteuri, utilizatori, yahoo-1

Punctul de vedere preliminar al instituţiei este că Google nu respectă legislaţia europeană referitoare la protejarea datelor personale.

 

Comisia Naţională pentru Informatică şi Libertate (CNIL) din Franţa afirmă într-o scrisoare adresată luni Google că va efectua investigaţii în numele sau alături de alte autorităţi de reglementare europene, urmând să trimită companiei americane o listă de întrebări, până la jumătatea lui martie.

 

Google a anunţat în ianuarie că va simplifica politica în domeniul confidenţialităţii datelor, consolidând 60 de prevederi într-una singură, care să fie aplicată tuturor serviciilor, inclusiv pentru YouTube, Gmail şi Google+.

 

Astfel, Google va putea să centralizeze toate datele legate de utilizatorii diferitelor servicii pe care le are compania.

 

Google susţine că astfel va putea să îmbunătăţească serviciile, prin rezultate mai relevante ale căutărilor pe Internet.

 

„CNIL şi autorităţile europene în domeniul protecţiei datelor sunt profund îngrijorate în legătură cu centralizarea datelor din toate serviciile şi au îndoieli serioase referitoare la legalitatea şi corectitudinea unor astfel de procesări şi respectarea reglementărilor europene în domeniu”, se arată în scrisoarea adresată Google.

 

Schimbările prevăzute de companie vor intra în vigoare joi, 1 martie, iar două solicitări din partea autorităţilor europene de reglementare pentru amânare au fost respinse de Google.

 

Noua politică a Google privind confidenţialitatea informaţiilor survine în timp ce Comisia Europeană a prezentat luna trecută un plan de modernizare a reglementărilor de protecţie a datelor, vechi de 17 ani, care să conţină reguli mai stricte.

 

Potrivit noilor reguli, companii de Internet precum Google, Facebook şi Yahoo! ar fi obligate să întrebe utilizatorii dacă le pot stoca sau vinde datele unor alte companii, precum cele de publicitate, care le generează aproape integral veniturile.

 

Utilizatorii ar avea totodată dreptul să ceară ştergerea datelor lor personale de pe site-uri.