Dacă va fi ales duminică în urma alegerilor prezidenţiale, după patru ani ca prim-ministru, Putin, un om cu o privire pătrunzătoare şi fruntea lată, va rămâne la conducere cel puţin până în 2018.
El a dat asigurări că are o singură ambiţie, anume „dezvoltarea stabilă” a unei ţări pe care a reuşit deja să o scoată din situaţia anilor ’90 pentru a-i reda statura de mare putere.
„Nu credeam niciodată că voi deveni şeful statului”, declara el în februarie. „Dar mi-ar plăcea ca odată încheiată munca mea, Rusia contemporană să fie o construcţie solidă”, adăuga el.
Pentru partizanii săi, „verticala puterii” în serviciul „liderului naţional” este garanţia unui viitor radios. Ei felicită intransigenţa de care dă dovadă Putin, chiar şi când acest lucru implică moartea a zeci de persoane nevinovate, cum a fost în timpul crizei ostaticilor de la teatrul Dubrovka din Moscova (2002).
El îşi cultivă acest rol de om dur şi în faţa camerelor de filmat. În timp ce nu vorbeşte deloc despre viaţa sa privată, inclusiv despre cele două fiice ale sale, Putin se lasă filmat călărind la bustul gol prin stepă, stingând incendii la bordul unui avion sau coborând cu bobul pe o pistă.
Dacă ar fi să credem ce scrie profesoara sa Vera Gurevici într-o carte din 2004, Putin, un judoka emerit, a preferat întotdeauna stilul puternic.
Certat pentru că i-a rupt piciorul unui coleg, la vârsta de 14 ani, el răspundea: „Sunt oameni care nu înţeleg cuvintele (…), înţeleg doar forţa”, potrivit profesoarei sale, care adaugă că acest lucru i-a rămas întipărit în minte mult timp.
Confruntat din decembrie 2011, de la alegerile legislative controversate, cu o mişcare de contestare fără precedent, Vladimir Putin respinge criticile, calificându-i pe opozanţi drept maimuţe, spioni plătiţi de americani sau incapabili.
„Ei nu au un program unificat, mijloace clare şi comprehensibile de a-şi atinge obiectivele, care nu sunt nici ele clare, şi nu au oameni capabili să facă lucruri concrete”, declara el în decembrie.
De atunci, pentru detractorii săi, anii Putin sunt cei ai dispreţului faţă de democraţie, după cum arată maniera în care revine la Kremlin.
Constituţia nu autorizează decât două mandate consecutive la preşedinţie, astfel că el l-a desemnat în 2008 ca succesor pe apropiatul său Dmitri Medvedev. Acesta nu candidează la prezidenţialele din 4 martie, respectând scenariul redactat de „mai mulţi ani”, a explicat Vladimir Putin.
Totuşi, Putin a intrat ca reformator în politică, în 1991, devenind un apropiat colaborator al primarului din Sankt Petersburg, după o carieră de ofiţer KGB, despre care nu se cunoaşte aproape nimic, cu excepţia faptului că a activat în fosta Republică Democrată Germană (1985-1990).
În 1996, anul în care a intrat în administraţia preşedintelui Boris Elţîn, care era afectat de alcool şi boli, Putin avertizează chiar împotriva tentaţiei de a reveni la un lider cu mână de fier pentru a restabili ordinea în Rusia.
„Acest confort va trece repede, acel pumn va începe să ne stranguleze”, spunea el într-un interviu.
La Kremlin, el a sedus atunci prin eficacitatea sa: din vara lui 1998, a fost numit la conducerea FSB (succesorul KGB), iar un an mai târziu a devenit prim-ministru.
În acest post, el s-a arătat a fi un lider fără concesii, declanşând în octombrie, după un val de atentate, al doilea război din Cecenia, un conflict sângeros care avea să fie baza popularităţii sale, dar şi a imaginii sale autoritare.
În decembrie, Elţîn a demisionat şi l-a lăsat pe Putin la Kremlin.
Bazându-se pe „structurile de forţă” (FSB, poliţie, armată) şi pe apropiaţii săi de la Sankt Petersburg (fost Leningrad, unde s-a născut la 7 octombrie 1952), el s-a debarasat de câţiva „oligarhi”, acei oameni de afaceri foarte bogaţi şi influenţi sub mandatul lui Elţîn.
Unii sunt exilaţi, iar preşedintele grupului petrolier Iukos, Mihail Hodorkovski, intrat în rezistenţă, este în închisoare din 2003. Televiziunile trec sub controlul regimului, iar statul preia un rol preponderent în economie. Opoziţia comunistă şi populistă este tolerată deoarece nu atacă fundamentele sistemului.
În ţară domnea ordinea, iar pentru unii acest lucru nu era întâmplător. „Eu cred că Putin este un om pe care Dumnezeu şi destinul l-au trimis Rusiei în timp ce traversa o perioadă dificilă”, declara în iulie Vladislav Surkov, fost ideolog al regimului rus.
