Sondajul arată că numărul scepticilor este practic dublu faţă de cei 35 la sută care apreciază că efortul de război efectuat timp de zece ani a justificat cheltuielile şi pierderile umane.
Potrivit sondajului, 54 la sută dintre persoanele chestionate sunt favorabile retragerii trupelor americane din Afganistan chiar dacă armata afgană nu este încă pregătită pentru a prelua controlul. Această opinie este prezentă în rândul a şase simpatizanţi democraţi sau independenţi din zece, faţă de patru din zece în rândul republicanilor.
Doar 30 la sută dintre americani cred că majoritatea afganilor subscriu în prezent strategiei americane în ţara lor.
Statele Unite şi aliaţii lor din cadrul NATO intenţionează să îşi retragă trupele din Afganistan până la sfârşitul lui 2014 şi să transmită conducerea operaţiunilor de securitate armatei afgane.