Mihai Barsan

Alexandru Nazare: Nu reorganizăm Compania Naţională de Autostrăzi

ministrul transporturilor

‘Noi vom lua orice măsură prin care companiile să devină eficiente. Managerii de la companiile de transport trebuie sa fie atenţi pentru a nu schimba ceva care ţine de fondurile europene. Compania de Drumuri este parte a procedurii de acreditare pentru obţinerea de fonduri europene, astfel ca este dificil sa se reorganizeze, existând riscul sa fie întârzieri deoarece ar fi astfel nevoită să teacă printr-un proces de reacreditare, ceea ce ar afecta calendarul rambursărilor’, a spus Nazare, la încheierea unei întâlniri pentru consultări cu membrii Consiliului Investitorilor Străini (FIC), care a avut loc la Hotel Radisson

.

Ministrul a arătat că trebuie mare atenţie la deficitul bugetar şi în ceea ce priveşte proiectele derulate de comisionari angajaţi în contracte cu statul, deoarece autorităţile vor trebui să finanţeze de la buget diferenţele de sume care nu vor mai putea fi acoperite de dezvoltatori pe parcursul lucrărilor.

 

‘În cazul unor asemenea situaţii trebuie examinate cu mare atenţie regulile Comisiei Europene şi înţelegerea la nivel european privind deficitele la nivelul ţărilor membre’, a spus ministrul.

 

În ceea ce priveşte licitaţiile pentru proiectele de infrastructură din România, ministrul Nazare a arătat că ‘este deschis participării oricăror companii din orice ţară ar fi acestea’, inclusiv din China.

 

Întâlnirea s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui FIC, Steven Van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, bancă care finanţează proiecte importante pe segmentul corporate.

 

Potrivit unor propuneri de reorganizare, Compania Naţională de Autostrăzi ar urma să fie dirijată în două entităţi distincte, una pentru întreţinere şi cealaltă pentru proiecte.

 

Consiliul Investitorilor Străini (Foreign Investors Council – FIC) reuneşte 130 de companii multinaţionale prezente în România, reprezentate la nivel de preşedinţi şi directori executivi, şi are ca scop elaborarea de documente de poziţie privind evoluţiile din diferitele sectoare economice, care ulterior sunt prezentate factorilor de decizie – Guvern, Parlament, Preşedinţie, cu scopul de a sprijini aceste instituţii în adoptarea celor mai bune decizii macroeconomice.