Money.ro

Gorbaciov: Putin este ‘răzbunător’ şi ‘suspicios’

Mihail Gorbaciov, Rusia, Vladimir Putin

‘Nu pot scăpa de senzaţia că alegerile prezidenţiale nu au fost unele corecte, cum nu au fost nici cele parlamentare. În pofida faptului că Vladimir Putin a proclamat ideea unor alegeri cinstite principala sa lozincă electorală, falsificări au avut loc, iar sistemul a ‘funcţionat’ în pofida dorinţei premierului’, a declarat Gorbaciov într-un interviu acordat The Los Angeles Times.

 

În caz contrar, ţara ar fi văzut cu totul alte rezultate ale votului, a subliniat fostul preşedinte al URSS. ‘Situaţia a devenit pur şi simplu critică, iar o asemenea victorie este o cale directă spre schismă în cadrul societăţii’, este convins Gorbaciov. După părerea sa, situaţia în care poporul nu influenţează practic în niciun fel mersul lucrurilor în ţara în care trăieşte este inadmisibilă.

 

Vinovaţi de această situaţie se face, în opinia lui Gorbaciov, anturajul lui Putin, de a cărui influenţă preşedintelui rus îi va fi greu să scape. Tocmai din acest motiv Gorbaciov i-ar fi solicitat lui Putin să nu mai candideze în alegerile prezidenţiale.

 

O altă eroare a premierului Putin ar fi, potrivit fostului lider sovietic, ‘rocada sa demonstrativă’ cu Dmitri Medvedev, din septembrie anul trecut. De altfel, ‘cine în acest tandem este preşedinte şi cine este premier nu schimbă cu nimic modul de conducere a ţării’.

 

Referitor la calităţile personale ale lui Putin, Gorbaciov a evidenţiat caracterul său ‘răzbunător’ şi ‘suspicios’, trăsături incompatibile cu statutul unui politician cu o funcţie atât de înaltă. Pentru menţinerea stabilităţii în ţară, preşedintele ales trebuie să demareze reforme democratice reale, nu unele ‘cosmetice’, subliniază fostul lider sovietic, precizând că Putin ‘nu mai are nici timp, nici posibilitatea de a minţi poporul rus’.

 

Interviul lui Gorbaciov a fost comentat luni de secretarul adjunct al Consiliului General al partidului ‘Rusia Unită’, Andrei Isaev. ‘Gorbaciov, care la vremea sa a distrus URSS, nu are dreptul să dea sfaturi preşedintelui Rusiei ales prin majoritate de voturi. Sub pretextul creării unei vieţi politice, Gorbaciov a creat în Rusia confuzie şi haos. În Rusia şi fără participarea lui sunt luate măsuri pentru dezvoltarea sistemului politic’, a spus Isaev, acuzându-l pe Gorbaciov de faptul că ‘face jocul sectei panglicilor albe’ (culoarea opoziţiei ruse).

 

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei pentru Învăţământ din cadrul Dumei de Stat, Vladimir Birmaniatov, a comparat declaraţiile lui Gorbaciov cu ‘un norişor de praf stârnit de o carte veche căzută de pe raft’ şi l-a sfătuit ‘să crească trandafiri şi să se gândească la toate cele veşnice’.

Ultimele Articole