Potrivit acestuia, prin acest plan au fost încălcate toate principiile care stau la baza Uniunii Monetare. Franţa devine din ce în ce mai mult ca un ‘bolovan’ pe care Germania trebuie să-l care, spune acesta într-un interviu publicat de săptămânalul Le Point în ediţia de marţi, scrie Agerpres.
Referindu-se la campania prezidenţială franceză, Markus Kerber afirmă că a remarcat ‘o absenţă totală, în cadrul dezbaterilor, a marilor probleme cu care se confruntă Franţa’. ‘Nimeni nu vorbeşte de finanţele publice, care sunt într-o stare lamentabilă şi ameninţă suveranitatea Franţei pe termen scurt. Actualul preşedinte a făcut astfel încât pactul de stabilitate să nu fie respectat, chiar în perioadele de creştere. Amintesc că, în 2010, Franţa a înregistrat o creştere importantă, în timp ce deficitul s-a agravat. Deficitul primar rămâne negativ, în timp ce în Italia este pozitiv. Statul francez cheltuieşte prea mult, aproape 55% din PIB, Italia şi Marea Britanie situându-se sub 50%, Spania şi Germania, la 45%’, adaugă Kerber.
Profesorul Kerber spune că nu face parte din cei care afirmă că ‘o ţară din zona euro trebuie să o copieze pe alta’. ‘Fiecare ţară are propriile structuri de securitate socială. Ceea ce este cert este că Franţa trebuie să revină la un echilibru al finanţelor publice, altfel ea se va afla într-o situaţie comparabilă cu cea din 1983’, afirmă economistul.
Profesorul prezice o scindare a zonei euro în două grupuri, de o parte ţările din Nordul competitiv şi, de altă parte, cele din Sud. ‘Există mari diferenţe de competitivitate industrială între Sud şi Nord. Nu este un blestem al ţărilor din sudul Mediteranei, dar este un fapt real. Euro nu a făcut nimic pentru a reduce aceste diferenţe, dimpotrivă, a permis ţărilor care au probleme structurale de competitivitate să lase în derivă sectorul public. În ceea ce priveşte Irlanda, ea a permis dezvoltarea unui sector bancar supradimensionat. Spania se confruntă cu o bulă imobiliară. Franţa este o ţară care, în mod tradiţional, are o monedă slabă. Desigur, ea a decretat, după lupte intense interne, independenţa Băncii Franţei şi a dus o politică a francului puternic şi de dezinflaţie competitivă înainte de a urma aproape acelaşi model monetar german. Dar elitele politice franceze, şi de stânga şi de dreapta, şi cei care au responsabilităţi în cadrul autorităţilor monetare, nu s-au decis niciodată să abandoneze politica monetară în schimbul comerţului extern şi a nevoilor bugetare. Chiar şi când tratatul de la Maastricht a inaugurat o bancă centrală independentă în serviciul stabilităţii preţurilor. Acum, Franţa, Spania, Italia sau Grecia vor ca BCE să se implice, să joace rolul de pompier pentru bugetele în derivă şi să fie creditorul de ultimă instanţă pentru bănci. Este absolut contrar viziunii germane împărtăşite de Luxemburg, Olanda, Finlanda şi Austria. Pe scurt, Franţa este în realitate în tabăra ţărilor Mediteranei’, precizează economistul.
Franţa poate fi următoarea ţară atacată de pieţe. ‘Ea ar fi fost deja (atacată) dacă preşedintele BCE nu ar fi deschis robinetul lichidităţilor, acordând împrumuturi băncilor cu dobândă de 1% timp de trei ani, permiţându-le să cumpere obligaţiuni ale statului francez. Uitaţi-vă la câte obligaţiuni de stat a cumpărat Banca Franţei din 2008, este halucinant! Băncile centrale nu fac decât să creeze iluzia că totul merge bine’, a adăugat Markus Kerber.
