Prima incursiune în lumea tradiţiilor şi credinţei va fi sâmbătă, de la ora 10.00, când va fi prezentat „Maramureşul, tradiţie şi credinţă”. Producţia spune povestea tradiţiilor de Paşte din acea zonă a României şi îndeamnă la rememorarea unei lumi parcă uitate ale credinţei româneşti. „Maramureş, tradiţie şi credinţă” reprezintă o serie de momente difuzate în zilele de Paşte pe parcursul programelor TMC în mai multe episoade care rememorează zone cu tradiţii şi obiceiuri păstrate de–a lungul timpului.
Duminică, în prima zi de Paşti, de la aceeaşi oră, magia continuă cu „Monumente ale tradiţiei Vâlcene”, o serie de reportaje ce arată cele mai importante edificii de cult din zona Vâlcea cu bogată tradiţie ortodoxă. Telespectatorii pot călători şi „vizita” zone de cult cu o mare încărcătură emoţională prin intermediul postului nostru. „Monumente ale tradiţiei Vâlcene” vor fi prezentate în mai multe episoade atât în duminica Paştelui cât şi în a doua zi de Paşte.
În a doua zi de Paşti, la The Money Channel, vor fi difuzate pe tot parcursul zilei poveşti impresionante despre „Profesii, cariere”- cele mai interesante meserii spuse de cei care au reuşit să facă performanţă in domeniile respective.
TMC creează şi aici o lume fantastică a poveştilor de succes în domenii greu de imaginat a aduce faima scontată.
A doua seară de Paşte se încheie la Money Channel cu filmul „Utopia Impusă” a marelui regizor Marius Barna. Filmul, difuzat începând cu ora 22.00, este o radiografie a vieţii românilor sub regimul comunist. Astfel, ne putem reaminti cu plăcere de epoca în care am fost pionieri sau vom retrăi cu inima strânsă momente pe care le credeam uitate.